Ungaria: Vânzările din supermarketuri au scăzut, pe fondul inflației ridicate

supermarket, cumparaturi Sursa foto: Pixabay

Supermarketurile ungare au înregistrat în noiembrie 2022 o diminuare interanuală de 8,6% a volumului de vânzări, a anunţat, vineri, Oficiul Central de Statistică din Ungaria, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

În luna menţionată, în Ungaria a fost înregistrată cea mai ridicată rată a inflaţiei din Uniunea Europeană (UE), de 22,5%, ceea ce a avut un impact direct în scăderea vânzărilor.

Ungurii au economisit în cazul unor produse precum, de exemplu, medicamentele (minus 5,1%), dar au cheltuit mai mult pe îmbrăcăminte (plus 13%) şi articole second hand (plus 8,6%).

Potrivit KSH, în pofida scăderii volumelor de vânzări, comercianţii au înregistrat o creştere a veniturilor cu 1,7%, datorită inflaţiei.

Guvernul ungar a introdus un preţ plafonat la o serie de alimente, printre care carnea de porc şi pui, ouăle şi cartofii, pentru a atenua efectul inflaţiei.

Aceste măsuri au fost însă criticate de unii economişti, care consideră că supermarketurile compensează aceste reduceri prin scumpirea altor produse.

Guvernul a decis să extindă plafonarea preţurilor până în primăvară, în timp ce comercianţii au cerut, săptămâna trecută, să o anuleze, deoarece deja generează pierderi importante pentru magazinele cu amănuntul, care nu pot finanţa preţurile reduse.

Banca Centrală a Ungariei a estimat că inflaţia de două cifre se va menţine cel puţin până la finele lui 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: