9700 de beneficiari de pensii de serviciu în România. Cea mai mare pensie medie: 20.022 de lei

bani, finante, lei, financiar, deficit Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul lunii august, de 9.718 persoane, în creştere cu 178 de persoane faţă de perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) și publicate de Agerpres.

Cei mai mulţi, respectiv 4.417, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.022 de lei, din care 18.732 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 3.679 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna august un număr de 801 persoane. Pensia medie era de 5.730 de lei, din care 2.998 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 760 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.840 de lei (2.593 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.413 pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.328 de lei, din care 7.511 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 578 de persoane, media fiind de 8.339 de lei, din care 3.740 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.749 de pensionari, pensia medie fiind de 4.831 de lei, din care 2.644 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Dintr-o privire cred ca sunt erori in comunicat.
    Sunt si alte categorii de fosti salariati xare benefciaza de pensii speciale
    Cadre militare din Arnata, fostii militieni sau politisti care au iesit la pensie speciala la 50 de ani si cu 100000 lei plata din paryea unitatii.
    Mai sunt fostii securisti, alti securisti model nou din oate serviciile.
    Si lista poate continua.
    Au primit ordin sa publice niste date ca sa ne pregateasca sa fim de acord cu pensiile pe viata a fostilor primari ce au disrus Romania.
    Parca le plange cineva de mila la cat au furat!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.