Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor a raportat un profit brut de 30,9 milioane lei, în primele șase luni ale anului

luxuria Sursa foto: Impact

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor a obţinut venituri de 98 de milioane lei la nivel de grup în primul semestru al anului 2024, în creştere cu 65% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul brut înregistrat este de 30,9 milioane lei, cu 68% mai mare, potrivit unui comunicat al companiei, potrivit unui document publicat la Bursa de Valori București (BVB).

„Creşterea veniturilor se datorează vânzării unor unităţi rezidenţiale mai scumpe din portofoliu şi extinderii activităţii companiilor din grup. În primul semestru din 2024, valoarea vânzărilor de proprietăţi imobiliare a crescut cu 13% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 53,7 milioane lei la 60,7 milioane lei”, transmite compania.

„Complexul Luxuria Residence, situat în sectorul 1 al Capitalei, a avut cel mai mare aport la veniturile din vânzări de proprietăţi imobiliare. Atingând un grad de contractare de 92%, acesta a înregistrat o creştere cu 23% a volumului de vânzări, respectiv o creştere cu 46% a valorii vânzărilor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai scumpe unităţi vândute în acest complex rezidenţial în prima jumătate a anului au fost în valoare de 432.000 euro şi de 575.000 euro. În Boreal Plus, ansamblul rezidenţial situat în nordul Constanţei, vânzările s-au menţinut constante, cele mai vândute unităţi fiind apartamentele cu două camere (60%). În Greenfield Băneasa, binecunoscutul cartier îmbrăţişat de pădure, o nouă fază a proiectului, cu 732 de apartamente, a fost recepţionată în luna aprilie şi este în curs de intabulare. Dintre acestea, locuinţele pre-vândute urmează să fie predate proprietarilor începând din această toamnă”, se arată în document.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

La data de 30 iunie 2024, Impact avea autorizaţie de construire pentru 2.693 de unităţi în Bucureşti, Iaşi şi Constanţa, cu o valoare de piaţă estimată la 1,9 miliarde lei. Dintre acestea, 732 au fost deja recepţionate în Greenfield Băneasa în luna aprilie.

La aceeaşi dată, Impact avea 353 de locuinţe pre-vândute şi rezervate, cu o valoare a pachetelor de 199 de milioane lei. Dintre acestea, 332 de unităţi vor fi transformate în vânzări pe parcursul anului şi vor genera venituri de 190 de milioane lei. Peste 97% dintre aceste unităţi se află în noua fază din ansamblul Greenfield Băneasa.

Valoarea de piaţă a activelor nete ale grupului Impact la 30 iunie 2024 este de 1,27 miliarde lei, iar gradul de îndatorare s-a menţinut stabil, la 29%.