12 ţări, între care şi România, fac apel la crearea în UE a unei alianţe pentru reactoare modulare mici

NuScale SMR centrale nucleare mici Sursa foto: NuScale

Douăsprezece state membre ale Uniunii Europene, între care şi România, au cerut Comisiei Europene să creeze o alianţă industrială pentru reactoare nucleare modulare mici (SMR), într-o scrisoare comună obţinută şi publicată vineri de site-ul Contexte şi confirmată de AFP, scrie Agerpres.

În scrisoarea comună, Bulgaria, Croaţia, Finlanda, Franţa, Ungaria, Olanda, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia şi Suedia au cerut executivului comunitar crearea unei “alianţe industriale la scara UE”, adăugând că iniţiativa ar urma “să stimuleze investiţiile în capacităţile SMR europene şi dezvoltarea unui lanţ de valoare european”.

Această alianţă ar permite consolidarea “suveranităţii noastre energetice şi competitivităţii industriei noastre”, au estimat reprezentanţii statelor membre.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Acestea au mai apreciat că susţinerea Comisiei Europene este “necesară” pentru “a se asigura că aceste proiecte inovatoare beneficiază de legislaţia europeană existentă şi viitoare”.

Forumul european pentru energie nucleară – care va avea loc la Bratislava, în Slovacia luni şi marţi – “ar fi ocazia de a ne angaja în această direcţie”, au apreciat semnatarii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Franţa a fost la iniţiativa unei scrisori semnate de 12 miniştri europeni către Comisia Europeană”, a declarat pentru AFP cabinetul ministrului pentru tranziţie energetică, Agnes Pannier-Runacher.

Această alianţă europeană pentru SMR ar servi de asemenea la “consolidarea industriei nucleare europene şi a securităţii aprovizionării şi competitivităţii europene”, a adăugat el.

În mai anul trecut, cele 12 state s-au reunit la Paris cu Belgia şi Estonia, împreună cu care formează o alianţă a ţărilor europene pro-nucleare, precum şi cu Italia şi Regatul Unit, pentru a stabili o foaie de parcurs pentru dezvoltarea energiei nucleare.

Pentru a decarboniza industria, Comisia Europeană s-a declarat favorabilă reactoarelor nucleare de a 4-a generaţie, precum şi reactoarelor modulare mici, ambele în curs de dezvoltare.

Ţările semnatare au menţionat în scrisoarea lor că reactoarele modulare mici pot fi “o soluţie pentru producerea de electricitate fără energie fosilă în anii 2030”, dând asigurări că “energia nucleară ar putea furniza până la 150 de gigawaţi în UE până în 2050”, faţă de 100 GW în prezent.