FMI a aprobat un program de patru luni pentru Ucraina

sediu FMI Sursa foto: Worldatlas.com

Fondul Monetar Internaţional a anunţat luni că a aprobat un program de patru luni pentru Ucraina, menit să menţină stabilitatea economică în urma invaziei ruseşti şi să ajute la promovarea finanţării din partea donatorilor externi, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Aşa numitul Program de monitorizare cu implicarea Board-ului (PMB) a fost aprobat în 9 decembrie de conducerea FMI şi discutat de Comitetul său executiv luni, a informat instituţia, adăugând că ajutorul va sprijini implementarea de către Ucraina a politicilor fiscale prudente şi “va cataliza” finanţarea externă.

“Sprijinul financiar masiv şi predictibil va fi critic pentru succesul strategiei autorităţilor, iar acordarea tranşelor din împrumut va ajuta la începutul lui 2023 la rezolvarea dificultăţilor”, a afirmat Gita Gopinath, prim adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internaţional.

La rândul său, Gavin Gray, şeful misiunii FMI pentru Ucraina, a declarat că instituţia estimează că finanţare externă de care va avea nevoie Ucraina anul viitor se va situa între 40 şi 57 miliarde de dolari.

Ca parte a programului cu FMI, Ucraina s-a angajat să ia măsuri de consolidare a veniturilor fiscale, de a restabili piaţa locală de obligaţiuni şi de a efectua reforme în sectorul financiar.

Invazia declanşată de Rusia a distrus baza industrială, agricultura şi infrastructura de bază a Ucrainei, ceea ce ar putea să provoace o contracţie economică de aproape 30% în acest an. Asta a lipsit Guvernul de la Kiev de veniturile necesare pentru a-şi finanţa nevoile de bază, astfel că a fost nevoit să se bazeze pe ajutoarele internaţionale şi un program de vânzări de obligaţiuni.

La finele lunii octombrie, directorul Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a estimat că necesităţile de finanţare externă ale Ucrainei vor fi de aproximativ trei miliarde de dolari pe lună, până la finele lui 2023, în conformitate cu un scenariu optimist, dar este posibil să ajungă la cinci miliarde de dolari pe lună, dacă bombardamentele ruseşti se intensifică.

G7 (principalele ţări industrializate din lume), reunit luna aceasta într-un summit virtual, a anunţat înfiinţarea unei platforme multi-agenţie pentru a coordona asistenţa acordată Ucrainei şi pentru a sprijini repararea, recuperarea şi reconstrucţia acestei ţări, urmând ca reprezentanţi de rang înalt să se întrunească cât mai curând posibil în ianuarie.

Într-o declaraţie comună emisă la încheierea întâlnirii, liderii G7 au spus că vor colabora cu Ucraina, cu parteneri internaţionali şi cu organizaţii financiare internaţionale pentru a stabili noua Platformă de Coordonare a Donatorilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: