Bugetul pe 2023 intră luni la dezbateri în Parlament. Votul final, joi

Cum-investești-la-bursă-cu-un-buget-mic

Birourile reunite permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca amendamentele la proiectele legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale pe 2023 să fie făcută până duminică, dezbaterea în comisii de luni până miercuri, iar depunerea rapoartelor de comisiile reunite pentru buget, finanţe va fi făcută până miercuri, ora 10.00. Plenul reunit pentru a dezbate şi vota pe articole proiectele va avea loc miercuri, de la ora 13.00, iar joi va fi dat votul final, scrie News.ro.

Depunerea amendamentelor de către grupurile parlamentare, deputaţi şi senatori va fi făcută de vineri până duminică, iar centralizarea amendamentelor tot duminică, de la ora 18.00 la ora 24.00.

Luni de ora 11.00 va avea loc şedinţa comună a comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a examina, aviza şi depune avizele la comisiile pentru buget, finanţe şi bănci. Tot luni, de la ora 15.00, vor avea loc dezbaterile generale asupra celor două proiecte în comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Dezbatere în comisiile pentru buget vor avea loc şi marţi, iar miercuri, ora 10.00 este termenul pentru depunerea rapoartelor pe cele două proiecte de către comisiile pentru buget ale celor două Camere.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Miercuri, de la ora 11.30, va avea loc o altă şedinţă a Birourilor permanente reunite ale Camerei şi Senatului pentru a stabili timpii de dezbatere în plenul reunit.

Plenul reunit al celor două Camere pentru a dezbate şi adopta pe articole proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 se va desfăşura miercuri, începând cu ora 13.00.

Joi va fi dat votul final în plenul reunit al Parlamentului asupra celor două proiecte.

Proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2023 au fost aprobate, joi în şedinţa de Guvern, urmând să fie transmise pentru dezbatere şi adoptare Parlamentului, a precizat ministrul de Finanţe Adrian Câciu. De asemenea, Executivul a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2023.