Unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România anunță că nu va prelungi niciun contract cu firmele cu acționariat austriac, din cauza respingerii României în Schengen

Voicu Vușcan Elit

Voicu Vușcan, administratorul companiei Elit Cugir, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, afirmă că firma pe care o conduce nu va mai prelungi niciun contract cu nicio firmă cu acționariat austriac, în contextul în care Austria s-a opus aderării României la Schengen.

„Dacă se întâmplă ceea ce toată lumea prefigurează, după ziua de astăzi, nu îmi va fi dor de Viena, de ski în Austria, de OMV, Petrom, Omniasig, Raiffaisen, BCR, Pfanner, Atomic, Fischer, Frey Wille, Julius Meinl, Humanic, Red Bull, Swarovski. Am fost buni 30 de ani să plătim dobânzi băncilor austriece, să le dăm pe nimic petrol, gaze și păduri, să cheltuim la Parndorf și ski în Austria. De la 1 Ianuarie, nu voi mai prelungi niciun contract, cu nicio firmă cu acționariat austriac. Poate această palmă, pe care o luăm azi, va reuși să ne trezească, și să nu mai fim acel popor de tâmpiți, despre care vorbea Petre Țuțea. În Schengen sau în afara lui, pentru majoritatea dintre noi nu contează prea mult, nu ne schimbă viața în niciun fel, dar dacă ne simțim mândri că suntem români, este momentul să întoarcem foaia, și să lovim fiecare dintre noi, cu armele pe care le avem”, a scris Vușcan, pe Facebook.

„Noi nu ne răzbunăm, ci cerem să fim considerați parteneri adevărați în UE” a declarat ulterior Vușcan, într-un interviu pentru Libertatea.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Dacă nu fiecare român, dar măcar 10% dintre noi va face un mic boicot, să știți că atunci când pierzi 10% din cifra de afaceri nu mai știi pe unde să scoți cămașa. N-am făcut niciodată politică și nu e nimic politic, dar acesta e un moment în care să spunem ce suntem […] Nu sunt deloc împotriva multinaționalelor. Vorbesc în calitate de român, de profesionist, de administrator al unei afaceri. Compania pe care o conduc este și ea o multinațională, e deținută de americani, avem aici peste 2.000 de angajați. Dar nici să fim servili nu e în regulă și să acceptăm mofturile guvernului austriac. Că moft e ce fac ei acum”, a spus el.

Elit Cugir este unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România. Compania a raportat pentru 2021 o afaceri de 637,4 milioane lei, în creștere cu 3% față de anul precedent și profit de aproximativ 60 de milioane de lei. Compania are fabrici la Cugir, Alba Iulia, București și Arad, precum și o rețea de distribuție și magazine proprii. Începând cu anul 2018, Elit este parte a Grupului american Smithfield.

Ulterior, și unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din vestul ţării, care este şi unul dintre cei mai importanţi fermieri din ţară, arădeanul Dimitrie Muscă, a dispus, joi după-amiază, închiderea tuturor conturilor firmelor sale la băncile austriece, ca semn de protest faţă de poziţia Austriei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.