România ar trebui doar să copieze nişte lucruri făcute de alţii în privinţa transformării digitale, dar nici măcar acest lucru nu reuşeşte, consideră directorul executiv al Asociaţiei Naţionale a Furnizorilor de Servicii de Internet, Tiberiu Gîndu, citat de AGerpres. Acesta a mai spus că, după ce criza pandemiei va trece, va scădea și apetitul şi viteza de implementare a transformărilor digitale.
“Timpurile de criză au acest talent de a accelera transformările. Mă aştept să scadă apetitul şi viteza de implementare a transformărilor digitale după această criză. Vom vedea o scădere a vitezei (de implementare, n.r.). Nu înseamnă că se va renunţa la ea. Un stimul ar putea fi în continuare, cel puţin pe plan intern, competiţia politică. Avem nişte forţe politice relativ tinere care s-ar putea să dorească să muşte mai aprig din subiectul ăsta. Cei mai vechi nu se vor lăsa, pentru că ar pierde momentul şi de aici cred că vor veni evoluţii viitoare la nivelul statului, unde toată lumea recunoaşte că e o problemă şi acolo s-a rămas în urmă. În România, sunt încă localităţi rurale în care nu ai acces la suficiente servicii destul de bune, nu este fibră optică şi mai există problema educării utilizatorului final. La nivel regional, Estonia care este tot din blocul estic, ieşită din lagărul socialist, ba chiar mai rău decât noi, din imperiul sovietic, de ani de zile este dată exemplu până şi de vestici pentru implementarea e-Guvernare. Pentru noi ar trebui să fie foarte simplu: doar să copiem nişte lucruri făcute de alţii, dar nici măcar asta nu reuşim. Probabil că ar trebui un fel de memoradum transpartinic care să asigure stabilitate la schimbările politice, o viziune pe termen lung care nu fluctueze de azi pe mâine”, a afirmat, luni, într-o conferinţă de specialitate, dedicată Zilei Internaţionale a Telecomunicaţiilor, Tiberiu Gîndu.
Publicaţia C@municaţii Mobile organizează, luni, conferinţa virtuală dedicată Zilei Internaţionale a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.