Consiliul Energiei al UE a aprobat achizițiile de gaze în comun de pe pieţele mondiale, dar nu şi din Rusia

gaz Republica Moldova Sursa foto: Moldovagaz Facebook

La reuniunea extraordinară a Consiliului Energiei al Uniunii Europene s-a convenit, joi, asupra achizițiilor de gaze în comun de pe pieţele mondiale, excluzând combustibilul provenit din Federația Rusă, potrivit unui comunicat remis în urma reuniunii consiliului, transmite Interfax, citat de Rador.

“Noile reglementări vor permite statelor membre și companiilor energetice să achiziţioneze gaze în comun de pe piețele mondiale. Punerea de comun acord a acestei chestiuni la nivelul UE garantează faptul că țările UE vor avea cea mai bună pârghie de acţiune atunci când este vorba de achiziţiile de gaze în comun pe piețele mondiale și că statele membre nu vor concura între ele în acest proces”, se specifică într-un comunicat remis. Totodată, comunicatul subliniază faptul că: ‘Statele membre UE au precizat în mod expres că gazele rusești vor fi excluse de la achizițiile în comun’.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

La o conferință de presă de la Bruxelles, ministrul ceh al industriei și comerțului, Jozef Síkela, care prezidează Consiliul Energiei al UE, a explicat că regulamentul privind achizițiile în comun de gaze este una dintre componentele pachetului de măsuri propus de Comisia Europeană pentru atenuarea efectelor crizei energetice, care a fost discutată și agreată de miniștrii energiei din UE joi și nu va necesita discuții suplimentare la următorul Consiliu din 13 decembrie.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Următoarea reuniune extraordinară a Consiliului a fost convocată pentru a examina mecanismul de corectare a pieței gazelor, discuţii care se preconizează să fie finalizate la următoarea reuniune extraordinară. Președintele consiliului se așteaptă ca în luna decembrie să fie posibilă aprobarea întregului pachet, inclusiv a celui privind achizițiile de gaze în comun și măsurile de solidaritate, procedurile pentru sursele regenerabile de energie și un mecanism de ajustare a prețurilor.