Analiză XTB: Rolul aurului într-un portofoliu de investiții în timpul incertitudinii economice și a riscurilor geopolitice în creștere ar putea reveni în centrul atenției

aur Sursă foto: Unsplash

Prețurile aurului și argintului au avansat în ultimele sesiuni, pe măsură ce indicii bursieri au crescut și dolarul american a pierdut teren. Rolul aurului într-un portofoliu de investiții în timpul incertitudinii economice și a riscurilor geopolitice în creștere ar putea reveni în centrul atenției, constată Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.

Întărirea dolarului american afectează investițiile în aur și argint

Aurul ca metodă de a diminua posibilele pierderi împotriva inflației este un aspect de manual, cu excepția faptului că piețele nu evolueză după manual. Piețele urmăresc impulsul. 

După un raliu amplu la începutul anului, aurul și-a pierdut o mare parte din atractivitate. 

Pentru a-și recâștiga din „strălucire”, va trebui să câștige teren în fața unui adversar formidabil, dolarul american. 

Când dolarul devine mai scump, scenariu ce apare de obicei în timpul ciclului de înăsprire, aurul, al cărui preț este exprimat în dolari, scade.

Pe de altă parte, atunci când valoarea dolarului scade, oamenii caută aur și alte active de refugiu pentru a se proteja de inflație.

Dar,  în contextul în care economiștii și liderii de afaceri încă mai trimit mesaje contradictorii asupra economiei, iar Rezerva Federală continuă să fie concentrată ferm pe combaterea inflației, aurul ar putea să mai aibă de așteptat. 

Prețurile aurului au avut de suferit în 2022

De obicei, cotația metalului prețios este în creștere atunci când riscurile geopolitice sau inflația cresc, dar de această dată povestea a fost semnificativ diferită.

Creșterea puternică a dolarului, determinată atât de problemele economice din străinătate, cât și de așteptările privind creșterea rigidă a ratei Fed, a afectat toate evaluările. 

De la începutul anului, prețul aurului a pierdut doar 4%. Totuși, dacă ținem cont de maximul atins în acest an la 2.072 USD în luna martie, aurul a pierdut 15% față de nivelul prezent de 1.757 USD. 

Pentru ca aurul să atingă un minim, dolarul trebuie să atingă un vârf, iar randamentele titlurilor de stat din SUA trebuie să scadă sau Fed trebuie, pur și simplu, să-și schimbe retorica de politică monetară. 

Indicele dolarului american (USDIDX) a câștigat peste 12% în acest an. 

Aurul, atractiv pentru statele cu monede slăbite

Totuși, aurul rămâne atractiv pentru anumite state care se confruntă cu deprecieri istorice ale monedei și probabil își va relua statutul de refugiu pentru restul lumii odată ce dolarul își va pierde din avânt. 

Dar pentru ca acest scenariu să se desfășoare, investitorii trebuie să fie siguri că Fed a terminat ciclul de înăsprire sau este pregătit să înceapă să-și tempereze poziția pentru a evita o recesiune. 

Potrivit Goldman Sachs, dacă va începe recesiunea și Fed va începe să reducă dobânzile, prețurile aurului ar putea vedea o creștere cuprinsă între 18% și 34%.

Dar, în cazul unei „aterizări ușoare”, prețurile aurului vor fi probabil limitate până când Fed va semnala o atitudine mai relaxată, lucru care s-ar putea să nu se întâmple până în a doua jumătate a anului viitor.

Un factor care poate ajuta cauza aurului este cererea fizică încă puternică din China și India. 

În următoarele luni, cererea de aur fizic va crește pe fondul sezonului festivalurilor și a nunților din India și a Anului Nou Lunar din China.

Creșterea inflației pune presiune pe investițiile în aur 

Raportul World Gold Council afirmă că, atunci când rata inflației depășește creșterile ratei dobânzii, ca în prezent, mărfurile precum aurul pot eclipsa unele active financiare tradiționale. 

Din păcate, nivelul de depășire a performanței nu este adecvat pentru a compensa creșterea inflației (măsurată în monedele locale) pe diferite piețe. 

De exemplu, aurul a avut randamente de doar 2% în India (în moneda locală) pe parcursul unui an, în timp ce inflația este de peste 7%. 

Din această perspectivă, s-ar putea argumenta că aurul și-a pierdut „strălucirea” când vine vorba de acoperire împotriva inflației. 

Pentru a înțelege acest decalaj, trebuie să înțelegem cum funcționează impulsul.

Numărul locurilor de muncă din SUA a depășit din nou previziunile în octombrie, dar fondurile speculative, care de obicei alimentează creșterile dolarului, au ales de această dată să se poziționeze împotriva monedei americane, fapt ce a ajutat mărfurile. 

Speculațiile referitoare la un potențial pivot al Fed au fost alimentate de câteva intervenții din partea unor factori de decizie ai băncii centrale, care au vorbit despre majorări mai mici ale ratelor de dobândă decât scenariul mai agresiv prezentat de președintele Jerome Powell. 

Economia Statelor Unite s-a contractat în primele două trimestre ale anului, cu creșteri negative consecutive de 1,6% și 0,6% ale Produsului Intern Brut (PIB), care au plasat națiunea, din punct de vedere tehnic, într-o recesiune. 

Cu toate acestea, PIB-ul din al treilea trimestru a ajuns la un nivel rezistent de 2,6%, ridicând semne de întrebare dacă ar fi fost utilă  o altă încetinire economică sau dacă era de preferat  o „aterizare uşoară”.

Ceea ce va determina  consensul Fed cu privire la un pivot al ratei sunt datele care indică, în mod covârșitor, o încetinire a inflației.

Prețurile aurului și argintului au avansat în ultimele sesiuni, pe măsură ce indicii bursieri au crescut și dolarul american a pierdut teren. 

Această mișcare a adus prețurile aurului peste 1.766 USD, cel mai ridicat nivel din luna august. 

Pe de altă parte, argintul a urcat la 22 USD, nivel la care nu a mai fost tranzacționat din iunie.

Valoarea argintului, influențată de cererea industrială

Argintul, ca și aurul, este un metal prețios care oferă investitorilor protecție în perioadele de incertitudine economică și politică.

Cu toate acestea, o mare parte din valoarea argintului este derivată din cererea industrială. Se estimează că aproximativ 60% din argint este utilizat în aplicații industriale, cum ar fi panouri solare și electronice, lăsând doar 40% pentru investiții.

Fiind metalul cu cea mai mare conductivitate electrică și termică, argintul este ideal pentru panourile solare. Aproximativ 100 de milioane de uncii de argint sunt consumate pe an doar pentru acest scop.

Stocurile de argint deținute de London Bullion Market Association (LMBA) și de Comex, din New York, scad. Stocurile de argint din Londra (LMBA) au scăzut timp de 10 luni consecutive și se află acum la un nou minim record de puțin peste 27.100 de tone.

Perspective pe termen mediu și lung

În ceea ce privește perspectiva aurului, S&P Global a introdus o ușoară actualizare a previziunilor sale privind prețurile, cu o medie de 0,4% anual până în 2026. 

S&P Global estimează ca aurul să înregistreze un preț mediu în acest an la 1.842 USD per uncie, și 1.800 USD per uncie pentru anul viitor.

În ceea ce privește argintul, S&P Global și-a redus estimările de preț pentru următorii doi ani, dar și-a îmbunătățit proiecția pe termen mai lung. 

Cele mai recente prognoze de consens sunt acum în scădere cu o medie de 2,3% anual până în 2026. 

Mai mult, în pofida slăbiciunii preconizate pe termen scurt, prețul argintului este așteptat să rămână în general stabil până în 2026, cu un preț mediu de 22,34 USD per uncie.

Mărfurile rămân o clasă de active cheie pentru diversificarea unui portofoliu, în pofida performanțelor scăzute continue față de propriile elemente fundamentale, având în vedere dolarul puternic, temerile de recesiune în creștere și lichiditatea în scădere, este concluzia casei de brokeraj XTB România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: