Grupul aeronautic european Airbus a accelerat livrările în luna octombrie. Compania a renunţat să mai trimită două aparate companiei rusești Aeroflot

airbus-avion sursa foto: Facebook/ Airbus

Grupul aeronautic european Airbus a accelerat livrările în luna octombrie, ajungând la 495 de aeronave în primele zece luni, după ce a renunţat să mai trimită două aparate companiei Aeroflot, în urma sancţiunilor occidentale impuse Rusiei, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Luna trecută, Airbus a livrat 60 de avioane, faţă de 55 în septembrie, analiştii apreciind că firma ar putea să-şi îndeplinească obiectivul de a livra 700 aeronave în 2022, în pofida problemelor din lanţurile globale de aprovizionare.

Agenţia chineză responsabilă pentru achiziţiile de aeronave (CAS) a semnat oficial luna aceasta comanda pentru 140 de avioane Airbus, în valoare de 17 miliarde de dolari. Acordul include 132 de aeronave din gama A320 şi opt avioane A350. “Toate sunt comenzi preexistente, unele includ o comandă pentru 292 aeronave anunţată mai devreme în acest an”, a precizat grupul aeronautic european.

În plus, Airbus a înregistrat o comandă pentru 40 de avioane de la Xiamen Airlines, care în mod tradiţional opera modele Boeing.

În urma acordului cu Xiamen, comenzile Airbus de până acum în acest an depăşesc pragul de 1.000 de avioane. După 223 de anulări, comenzile brute de 1.033 au scăzut la un total net de 810 aeronave, în primele 10 luni din acest an.

Rivala Boeing a sugerat că nu va mai face deocamdată livrări pe piaţa chineză, în contextul restricţiilor impuse pentru stoparea pandemiei şi a tensiunilor dintre SUA şi China. Modelul Boeing 737 MAX nu poate efectua zboruri comerciale în China din martie 2019, când au fost două accidente grave. Oficialii Boeing au anunţat că şi-ar putea atinge obiectivele şi fără piaţa chineză, care în mod obişnuit reprezintă un sfert din livrările firmelor occidentale.

China este o piaţă crucială pentru Airbus şi rivalul american Boeing, având în vedere că este cea mai populată ţară de pe glob şi ambii producători de avioane au făcut eforturi pentru a-şi creşte prezenţa în China. Deşi călătoriile cu avionul în China suferă de pe urma restricţiilor impuse în contextul Covid-19, comenzile pentru noi avioane trebuie făcute cu câţiva ani în avans, având în vedere că producătorii au capacităţi limitate

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: