AFM amână lansarea programului Rabla local până în prima parte a anului 2023

rabla, masini, masini vechi, cimitir masini Sursa foto: Unspash/Sergio Souza

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță că va amâna sesiunea de lansare a programului casarea autovehiculelor uzate până în prima parte a anului 2023, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

„Administraţia Fondului pentru Mediu intenţionează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanţate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza şi implementarea proiectelor, aşa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate. În acest context, ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023. Perioada şi modalitatea de depunere a cererilor de finanţare, însoţite de documentaţia aferentă, se vor stabili prin dispoziţia preşedintelui AFM”, potrivit instituției.

La finele lunii august, AFM anunţa că unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate, iar ulterior, în perioada 30 septembrie 2022, ora 10:00 – 25 noiembrie 2022, ora 14:00, sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor putea depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică.

Pe data de 22 septembrie, instituţia informa, într-un comunicat de presă, că programul s-a amânat, iar procedura de creare a conturilor de utilizator va demara pe 14 octombrie 2022.

La începutul lunii octombrie, directorul de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Drăgan, declara că prima ediţie a programului „Rabla local”, prin care cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei, va începe la jumătatea lunii octombrie

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: