Transportul aerian de călători: nici luna aprilie nu a adus semne de relansare

Impactul pandemiei asupra sectorului aviatiei

Cele mai recente date nu indică semne de relansare a sectorului transportului aerian de călători în luna aprilie, după ce majoritatea statelor europene au impus în această primăvară noi restricții de circulație, pentru a ține sub control pandemia de coronavirus.

Primul impact al restricțiilor asupra acestui sector a fost vizibil în martie 2020, când numărul total al zborurilor comerciale în UE a scăzut cu 44% comparativ cu aceeași lună din 2019. Anul trecut, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în aprilie (-91% comparativ cu aceeași lună din 2019), mai (-90%) și iunie (-84%), indică datele eurostat.

În lunile din vară, a existat o parțială recuperare, cu o reducede de 64% în iunie și de 53% în august, urmate de noi scăderi în septembrie (-59%), octombrie (-62%), noiembrie (-68%) și decembrie (-67%). Primele luni din 2021 nu au arătat nici ele semnele unei relansări: ianuarie (-68% comparativ cu aceeași lună din 2019), februarie (-73%), martie (-71%) și aprilie (-70%).

În aprilie 2021, cea mai mare scădere a numărului de zboruri comerciale a fost în registrată în marile hub-uri europene: Paris/Charles de Gaulle (-28.300 zboruri comerciale comparativ cu aprilie 2019, -67%), Amsterdam/Schiphol (-28.200, -67%), Frankfurt/Main (-28.000, -65%) și München (-27.300, -81%).

Scăderi puternice au fost înregistrate și pe alte aeroporturi europene majore: Barcelona/El Prat (-23.300, -79%), Madrid/Barajas (-22.600, -66%), Roma/Fiumicino (-20.000, -76%), Viena/Schwechat (-17ș800, -76%), Dublin (-17.200, -86%) sau København/Kastrup (-17.100, -81%).

Datele au ca sursă Eurocontrol, o organizație paneuropeană civilo-militară care are ca scop sprijinirea industriei europene de aviație.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: