Confederaţia Sindicală Naţională Meridian anunță pentru azi, în intervalul orar 10:00 – 13:30, un miting de protest în faţa Guvernului, informează Agerpres. Printre revendicări: majorarea salariului minim brut, respectarea contractelor colective de muncă şi aplicarea legilor adoptate de Parlament.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Ceferiştii, silvicultorii, agricultorii, minerii, militarii, poliţiştii, lucrătorii Tesa şi BBC din sănătate, personalul aeroportuar şi toate celelalte “armate” solidare de lucrători nemulţumiţi se reunesc în faţa Guvernului României într-o nouă “bătălie” pe frontul social pentru recâştigarea demnităţii, a drepturilor pierdute şi pentru restabilirea justiţiei sociale! Preţurile mari şi inflaţia fac viaţa insuportabilă, iar prin nerespectarea şi neaplicarea legilor care trebuiau să îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi de muncă ale salariaţilor şi pensionarilor se zdruncină încrederea românilor în statul de drept şi se pierde orice speranţă de progres social în România – stat membru al Uniunii Europene”, explică reprezentanţii CNS Meridian într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit sindicaliştilor, revendicările generale vizează majorarea la 3.200 de lei a salariului minim brut garantat în plată pentru toate categoriile socio-profesionale, începând cu 1 ianuarie 2023, instituirea prin lege a unui sistem de indexare automată raportat la inflaţie, a salariilor, pensiilor şi a altor prestaţii sociale şi pentru menţinerea puterii de cumpărare a cetăţenilor, funcţie care ar putea fi asigurată de un Contract Colectiv de Muncă la Nivel Naţional, respectarea contractelor colective de muncă şi respectarea şi aplicarea integrală în forma promulgată a legilor adoptate de Parlamentul României (Legea salarizării nr. 153/2017, Legea privind Statutul Personalului Feroviar nr.195/07.09.2020, Legea privind Statutul Personalului Silvic nr.234/09.12.2019, Legea pensiilor militare de stat nr. 223/2015, Legea privind industria naţională de apărare nr. 232/2016, Legea pensiilor civile nr. 127/2019), negocierea şi încheierea unui Contract Colectiv de Muncă la Nivel Naţional şi deblocarea negocierilor colective.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Pe lângă acestea, sindicaliştii au şi revendicări specifice, pe sectoare.