Raport: În primele 9 luni din 2022 cererea totală de spaţii de birouri în Bucureşti a fost similară cu aceeaşi perioada din 2021

birou Foto: Accenture

În primele 9 luni din 2022 cererea totală de spații de birouri în București a fost de aproximativ 200.000 mp, valoare similară cu aceeași perioada din 2021. Cererea netă a crescut cu 5% față de anul precedent, până la aproximativ 106.000 mp, potrivit unui raport publicat de compania de consultanță imobiliară JLL.

În trimestrul trei au fost închiriați în total 65.700 mp de spații de birouri, volum aproape identic cu cel înregistrat în trimestrul precedent.

Cererea netă, care contribuie la creșterea stocului ocupat, a fost în trimestrul 3 de 22.300 mp, în scădere cu aproape 40% comparativ cu trimestrul precedent (36.700 mp).

Cea mai mare parte din cererea totală din T3 a venit dinspre sectorul de IT (aproximativ 37%), de servicii profesionale (19%) și de hi-tech (11,5%).

„Piața de birouri trece printr-o perioadă cu multiple provocări, reflectând incertitudinile din economie și presiunea inflaționistă, care descurajează expansiunea companiilor. Astfel, revenirea pieței de profil la nivelul de dinainte de pandemie este și ea întârziată. Dacă nu vedem o creștere a volumelor, sesizăm în schimb o preferință din ce în ce mai mare pentru spații clasa A, de o calitate cât mai bună”, a declarat Alexandru David, head of research JLL România.

În trimestrul al treilea a fost livrată o singură clădire de birouri în București, respectiv H Tudor Arghezi 21, cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 7,000 mp, dezvoltată de Hagag în apropiere de Piața Universității.

În primele 9 luni din 2022 volumul livrărilor a fost la un nivel scăzut, în București fiind finalizați 105.000 mp, față de 154.000 mp în aceeași perioada din 2021.

Până la sfârșitul anului 2022 urmează să mai fie livrate pe piața din București alte două clădiri de birouri, însumând o suprafață închiriabilă de aproximativ 54.000 mp, respectiv cea de a două faza din One Cotroceni Park, cu 34.500 mp, proiect dezvoltat de One United Properties, și Equilibrium 2, cu 19.500 mp, dezvoltat de Skanska.

Pentru 2023 sunt așteptate și mai puține livrări decât în acest an, respectiv în jur de 70.000 mp, explicabil având în vedere impactul inflaționist asupra costurilor de construcție, dar și asupra planurilor de extindere ale companiilor.

Rata de neocupare a spațiilor de birouri din București a înregistrat o ușoară creștere în T3, de la 12,75% în trimestrul precedent, la 13%, pe fondul unei cereri nete mai mici.

După o majorare în trimestrul doi de la 18.5 euro pe mp pe luna la 19 euro pe mp pe lună, chiriile prime s-au menținut la același nivel și în trimestru trei. Însă, având în vedere presiunile inflaționiste, sunt posibile noi creșteri ale chiriilor în următoarele trimestre.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: