Băncile acceptă din ce în ce mai multe cereri de negociere trimise de consumatori, din cauza inflației și a majorărilor puternice de dobânzi

angajati, acord, deal, afacere, negociere Sursă foto: Unsplash

Presiunea pusă de creșterea generalizată a prețurilor și de majorarea dobânzilor bancare a determinat băncile să accepte din ce în ce mai multe din cererile de negociere trimise de consumatori către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), anunță instituția într-un comunicat de presă.

De la începutul anului, 823 de consumatori au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală – soluție acceptată de ambele părți) ori au ajuns la o înțelegere directă cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB. Față de perioada similară din 2021, creștere este de 85% (n.n. în T3/2021, 445 de români s-au aflat într-una dintre aceste două situații). Beneficiile pe care le-au obținut consumatorii care au negociat cu băncile în această perioadă din an depășesc 1,5 milioane de euro.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „În 2022 au fost închise 102 procese în instanță, pentru că părțile au dorit și au reușit să găsească o soluție amiabilă în cadrul CSALB. Creșterea este una importantă, față de cele 67 de situații de acest fel pe care le-am înregistrat în tot anul 2021. În luna iulie, CSALB a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție și celor 15 Curți de Apel din țară să fie aduse la cunoștința judecătorilor, iar aceștia să recomande, soluționarea amiabilă a litigiilor dintre consumatori și bănci/IFN-uri. Practic, solicitarea CSALB a fost ca judecătorii să aplice prevederile art. 21, alin. 2 din Codul de Procedură Civilă potrivit căruia: În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părților, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. Nu știm câte dintre aceste procese s-au încheiat la recomandarea judecătorilor, însă mai multe lucruri sunt certe: instanțele au fost scutite de peste 100 de procese consumatoare de timp, iar dacă în instanța clasică doar o parte câștigă, și cealaltă pierde, de această dată ambele părți aflate în litigiu au obținut beneficii. În afară de câștigul material, litigiile au fost soluționate gratuit pentru consumatori și în doar câteva zeci de zile, după mult timp petrecut în instanță.”

De la începutul anului 2022, 2.002 de consumatori s-au adresat CSALB, cu aproximativ 10% mai mulți decât în perioada similară din 2021 (T3/2021: 1.837 cereri). Trimiterea cererii și negocierea prin intermediul unui conciliator sunt gratuite pentru consumatori. În 15 zile după trimiterea cererii, banca/IFN-ul răspund dacă intră în negociere sau refuză soluționarea amiabilă.

Ponderea cererilor adresate băncilor a crescut ușor, de la 62,7% în T3 2021, la 65,2% din total, în T3 2022. Pe de altă parte, ponderea cererilor adresate IFN-urilor a scăzut: de la 37,3% din total/2021, până la 34,8% din total/2022.

Evoluția organică a cererilor se datorează și lunilor marcate de creșterea generalizată a prețurilor (în special după declanșarea războiului de la granițele României), precum și de evoluția indicilor ROBOR și IRCC. Mulți consumatori întâmpină dificultăți reale de plată, iar aceste circumstanțe justificate necesită identificarea unor soluții de reechilibrare a obligațiilor contractuale.

824 de cereri de ștergere a înregistrărilor din Biroul de Credit nu au putut face obiectul negocierilor în cadrul CSALB (248 în raport cu băncile și 576 în raport cu IFN-urile), urmând să se rezolve direct între părți sau să fie clasate.

Anul acesta s-au înregistrat cel mai mic procent de cereri respinse și cel mai mare număr de înțelegeri directe.

Astfel, cererile respinse fără un motiv justificat reprezintă 4,7% din totalul cererilor (față de 16,7% la finalul T3/2021). În urma solicitărilor făcute de CSALB către bănci, pentru unele cereri inițial refuzate băncile și-au reconsiderat opinia și le-au acceptat spre negociere.

Numărul de dosare (cereri acceptate spre negociere) din acest an este cu 32% mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului 2021 (506 dosare în comparație cu 383 dosare).

În 92% dintre negocierile purtate anul acesta în cadrul CSALB băncile și consumatorii s-au împăcat, adică au acceptat soluția propusă de conciliatorii CSALB.

Soluționarea directă între comerciant și consumator (după sesizarea CSALB) s-a triplat față de anul anterior: de la 143 de cazuri în 2021, la 428 de înțelegeri directe în 2022 (dintre care 168 în raport cu băncile și 260 în raport cu IFN-urile).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: