Transportatorii afirmă că s-au trezit cu controale inopinate de la ANAF prin care a fost reîncadrată retroactiv diurna șoferilor ca venit salarial. Ministrul Finanțelor cere Fiscului să vină cu soluții

transportator, camion, sofer, trafic, masini Sursa foto: Pixabay

Transportatorii rutieri din România afirmă că ANAF a realizat controale inopinate la firmele din sector, în urma cărora a decis reîncadrarea diurnei șoferilor ca venit salarial. Companiile trebuie acum să plătească impozite și contribuții retroactiv pe cinci ani, pentru aceste venituri, deși la controale anterioare nu au fost descoperite probleme cu diurna, afirmă acestea. Ministrul Finanțelor solicită Fiscului să vină cu soluții la această problemă și anunță că a fost înființat un grup de lucru pentru analiza legislației din transporturile rutiere.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită intervenția de urgență a Guvernului pentru clarificarea controalelor fiscale pe diurnă, având în vedere verificările recente la firmele de transport rutier, precum și emiterea unor procese verbale care au vizat reîncadrarea diurnei ca venit salarial și plata impozitelor și contribuțiilor aferente retroactiv pe 5 ani.

„Clarificarea trebuie făcută urgent pentru că o mare parte din firmele controlate în ultima perioadă pe diurnă și care au avut în ultimii 5 ani control fiscal de fond nu au fost notificate în RIF (rapoartele de inspecție fiscală, n.r.) de inspectorii fiscali că ar fi o problemă cu plata diurnei. Transportatorii nu înțeleg cum la o distanță de 2-3 ani după terminarea controlului de fond, ANAF revine cu un control inopinat și reîncadrează retroactiv diurnele ca și venit salarial. Acest lucru nu este normal deoarece o rezoluție a unui control inopinat să schimbe retroactiv rezoluția controlului de fond, efectuat de același organ fiscal”, arată UNTRR.

UNTRR afirmă că industria de transport rutier de mărfuri este deja afectată serios de pandemia de COVID-19 și de Pachetul Mobilitate 1 și nu a beneficiat de niciun stimulent sau ajutor financiar din partea statului. Asta în condițiile în care transportul rutier generează un sfert din exportul total de servicii al României și reprezintă peste jumătate din soldul total al comerțului internațional cu servicii. Industria de transport rutier de mărfuri a înregistrat o cifră de afaceri de peste 11 miliarde euro și angajează aproximativ 350.000 de oameni (șoferi profesioniști, personal auxiliar).

„În schimb, cadoul făcut de autorități este ghilotina reîncadrării diurnei – abordare care închide orice firmă de transport și scoate în stradă toate cele 40.000 de firme existente”, arată UNTRR.

Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a anunțat, ulterior, că a dispus începerea de urgență a lucrărilor în grupul de lucru pentru analiza legislației fiscale și a legislației muncii aplicabilă în domeniul transporturilor rutiere.

„Totodată, solicit ANAF să trateze de urgență problematica generată de reîncadrarea diurnelor/indemnizațiilor de detașare/delegare ca venituri de natură salarială și să formuleze propuneri unitare de soluționare”, arată Nazare, într-o postare pe Facebook.

Sursa foto: Pixabay

Comentarii

  1. Marsavie romaneasca , foame de bani luati cu japca de guvern .Practic guvernul calca in picioare legea care prevede inclusiv plata de diurne pt zilele de delegare.Cunosc cazuri concrete in care firmele s au trezit ca datoreaza milioane de lei pe impozite, iar in instanta nu ai nicio sansa…pt instanta este tot autoritatea romana, si nu o sa dea castic omului amarat care cu legea in mana e dus de niste marionete din pix direct in faliment si chiar saracie pe viata…si mai vorbeste cineva de separatia puterilor in stat cand orice avocat iti spune ca un proces cu anaf e cauza pierduta…sa plecam oriunde decat sa fim furati si saraciti cu legea de partea noastra, oriunde mai bine decat Ro.Au iesit lupii sa prapadeasca…ca patetici suntem…

    • Pana in prezent nu cunosc vreo firma care sa fi plătit aceste contribuții in urma inspecției fiscale .In schimb cunosc firme care si -au închis activitatea și și -au mutat activele și șoferii in străinătate .

  2. Ramâne problema dacă sunt sau nu drepturi salariale iar în caz de răspuns negativ ce sunt.Ca accesoriu la contractul de muncă al salariatului este cert.Aștept argumente nu ,,ira et studio,,.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *