O nouă carte analizează trecutul complex al unuia dintre cele mai simple feluri de mâncare din Europa: mămăliga, cândva omniprezentă în România, scrie publicația Emerging Europe.
Aparent, sunt vremuri bune pentru mămăligă, un fel de mâncare preparat cu făină de porumb, care timp de secole a fost un aliment de bază al bucătăriei românești.
După ce a fost aproape alungat din meniurile celor mai bune restaurante din România urbană timp de decenii – considerat un fel de mâncare țărănească nedemn de clienți sofisticați – a avut recent o spectaculoasă revenire.
În plus, mămăliga are acum și o biografie scrisă Alex Drace-Francis, specialist în studii românești, care trasează istoria complexă și relevanța culturală a acestui fel de mâncare.
Istoric literar și cultural care predă în prezent la Universitatea din Amsterdam, Drace-Francis a petrecut un an de zile cercetând trecutul mămăligii și, astfel, ne oferă o descriere fascinantă a comerțului și a războiului, a imperiilor concurente și a conștiinței naționale.
“Există o carte care analizează porumbul dintr-o perspectivă americană și o alta numită Tortilla Nation, despre Mexic. Există un corp stabilit de istorie alimentară.”, a spus el pentru Emerging Europe.
Mămăliga, susține Drace-Francis, a funcționat ca un indicator al identității etnice, al statutului social și al moravurilor în România timp de mai bine de un secol și jumătate, iar studiul său – pe care el îl numește mămăligologie – poate duce la o mai bună înțelegere a formării unei identități naționale, inclusiv a multiplelor sale paradoxuri și inegalități sociale.
Ca atare, The Making of Mămăligă este atât o istorie a României și a teritoriilor sale constitutive, cât și a felului de mâncare în sine; un fel de mâncare care – după cum recunoaște Drace-Francis – nu ar putea fi mai simplu.
Mai puțin simplă este întrebarea cum a ajuns porumbul – care provine din America de Nord și a fost adus în Europa de Columb la sfârșitul anilor 1400 – în ceea ce este astăzi România. Nu este o întrebare la care Drace-Francis a reușit să răspundă, cel puțin nu definitiv.
Prima mențiune directă a porumbului în România se află în nordul Transilvaniei, la cetatea Kővár (Cetatea Chioarului, astăzi în județul Maramureș). Apare apoi în diverse surse din întreaga țară, inclusiv în Valahia, în sud, care se afla sub controlul otomanilor.
Popularitatea sa în rândul populației românești din ambele regiuni poate fi pusă pe seama a doi factori cheie: oferă o valoare nutritivă mai mare decât grâul și nu era supusă taxelor care, în mod oficial, se aplicau doar grâului.
Ca atare, Drace-Francis este convins că, indiferent dacă porumbul a ajuns mai întâi în România prin intermediul rutelor comerciale habsburgice sau otomane, nu a fost “adus” de niciunul dintre imperii, ci de indivizi la nivel local care au interacționat cu ambele imperii.
Mămăliga a ocupat un loc central în bucătăria națională a României timp de secole și a jucat un rol în definirea identității naționale a țării. Atât o revoltă în Valahia în 1821, cât și o revoltă țărănească în 1907 au venit ca urmare a penuriei de porumb.
The Making of Mămăligă duce povestea mămăligii până la Primul Război Mondial, o perioadă care ar putea fi descrisă, în linii mari, ca fiind începutul declinului său, mai notează Emergin Europe. Pâinea a înlocuit-o treptat, chiar și în cele mai sărace părți ale României rurale.
Sursa foto: CEU Press