BMW a raportat în primul trimestru un profit de cinci ori mai mare decât în aceeași perioadă din 2020

masini, bmw Sursa foto: Pexels

Grupul german BMW a raportat rezultate trimestriale peste estimările analiştilor şi a confirmat previziunile privind rezultatele financiare din acest an, transmit DPA şi Reuters. În primul trimestru din 2021, profitul a urcat la 2,8 miliarde de euro, de aproape cinci ori mai mult decât în perioada similară din 2020, în timp ce vânzările au crescut cu 15%, la 26,80 miliarde de euro, menționează Agerpres. În acest an BMW se aşteaptă la o marjă de profit între 6% şi 8%.

Marja de profit în primele trei luni din 2021 a urcat la 9,8%, de la 1,3%. Producătorul de maşini premium a avertizat că se aşteaptă ca restul anului să rămână volatil, iar majorarea preţurilor materiilor prime ar putea afecta rezultatele financiare.

Vânzările de maşini electrice s-au dublat în primul trimestru din 2021, când BMW a beneficiat de preţurile mai ridicate şi de majorarea cererii în China. Pe cea mai mare piaţă auto din lume livrările BMW aproape s-au dublat în primele trei luni din 2021, faţă de perioada similară din 2020. Până în 2025, BMW se aşteaptă să aibă pe şosele două milioane de maşini exclusiv electrice.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Producătorii auto beneficiază de pe urma redresării solide a cererii, care a început în China. Şi rivalele Wolkswagen AG şi Daimler AG au raportat rezultate peste estimări, în urma majorării vânzărilor în toate regiunile. În perioada ianuarie-martie 2021, BMW a vândut la nivel global 636.600 de automobile mărcile BMW, Mini şi Rolls-Royce, cu 5% mai mult decât în primul trimestru din 2019 şi cu 33,5% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Anul trecut, BMW Group a vândut un număr de 2,324 milioane de automobile BMW, Mini şi Rolls-Royce la nivel mondial, cu 8,4% mai puţine decât în 2019.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: