România nu va avea sincope în furnizarea gazelor naturale şi a energie, susține Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei

gaz Republica Moldova Sursa foto: Moldovagaz Facebook

România nu va avea sincope în furnizarea gazelor naturale şi a energie către populaţie şi actorii industriali, în condiţiile în care procentul de înmagazinare a gazelor s-ar putea apropia de 90% la începutul lunii noiembrie, a afirmat, joi, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei, într-o conferinţă de profil, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în privinţa procentului de înmagazinare a gazelor naturale, s-a depăşit 80%.

“Sperăm să ne apropiem de 90% la începutul lunii noiembrie şi, din această perspectivă, cu siguranţă, mesajul meu este că nu vom avea sincope în furnizarea gazelor naturale şi a energiei către populaţie şi actorii industriali. Ceea ce este important în acest moment este că, împreună, pe de o parte, autorităţile, producătorii, împreună cu societatea, consumatorii casnici şi consumatorii industriali să fim solidari în acest efort care se desfăşoară la nivel european”, a spus Drăgan, la conferinţa “Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa.

Secretarul de stat a subliniat că, prin măsurile pe care Guvernul le-a luat, se doreşte ajutorarea consumatorilor casnici, a anumitor sectoare industriale, pentru a putea să treacă de această perioadă.

“Ştim foarte bine că suntem parte a unei pieţe europene de energie, ştim că toate bursele, toate pieţele sunt interconectate prin acelaşi mecanism şi, pe de altă parte, ştim foarte bine că nu ne putem acoperi în acest moment întregul necesar de energie – şi de energie electrică şi de gaze naturale – din producţia naţională. Deci, importăm. Există momente, aşa cum ştim cu toţii, momente în care avem o supraproducţie. În acele momente exportăm. Dar, această liberă circulaţie a produselor, a energiei electrice, a gazelor naturale, conduce către un preţ care se formează la nivel european. Acest preţ ne afectează pe toţi”, a susţinut Drăgan.

El a precizat că nu s-au realizat capacităţi noi de producţie în Europa.

“Cam asta este realitatea şi faptul că dependenţa majoră pe care am avut-o de combustibili fosili importaţi din alte regiuni, în special din Rusia, în contextul actual, a condus la creşterea acestor preţuri la un nivel foarte ridicat, poate nesustenabil pentru multe sectoare din industrie. Ce aş putea să spun este că, prin măsurile pe care Guvernul le-a luat, se doreşte ajutorarea consumatorilor casnici, ajutorarea anumitor sectoare industriale pentru a putea să treacă de această perioadă – şi am convingerea că, în primăvara anului viitor, putem vedea un trend descendent pe care l-am şi remarcat pe pieţele de energie, un trend descendent al preţurilor”, a punctat secretarul de stat.

În opinia sa, companiile au strategii pe termen mediu şi lung de dezvoltare şi de acţiune, inclusiv pe piaţa naţională. Totodată, Drăgan a menţionat că prin apelurile de proiecte demarate se urmăreşte realizarea unor capacităţi noi de generare.

“Se află în evaluare apelul de producţie din surse regenerabile, în care consumatorii industriali au avut un punctaj suplimentar pentru a reuşi să se transforme în prosumeri şi, astfel, de a avea un impact pozitiv asupra balanţei energetice şi a costurilor cu energia în costurile totale pe produsul finit. Pe de altă parte, deja avem schema aprobată şi, sperăm, într-o săptămână să fie aprobată ordonanţa de urgenţă pentru sprijinul marilor consumatori industriali care au avut un impact semnificativ al activităţii datorat creşterii preţului certificatelor CO2, vechea schemă care a fost instituită prin ordonanţa 81. Sperăm ca într-o săptămână să putem s-o aprobăm în Guvern şi, astfel de consumatori energo-intensivi, să beneficieze de această schemă, inclusiv pentru anul 2021 anul 2022 – o schemă pe care am reuşit s-o aprobăm până la nivelul anului 2030 pentru a da o predictibilitate consumatorilor industriali şi a-i ajuta inclusiv în această perioadă să treacă mai uşor partea de finanţare, de capital de lucru”, a subliniat Drăgan.

Oficialul a adăugat că Ministerul Energiei are în derulare apelul de proiecte pentru producţia de hidrogen.

“Avem în derulare apelul de proiecte pentru producţia de cogenerare de înaltă eficienţă pentru termie urbană”, a spus el, menţionând că doar pentru temie urbană se alocă 300 milioane de euro.

“Sperăm ca săptămâna viitoare să semnăm contractele de finanţare pentru Transelectrica de aproape 450 de milioane de euro prin care să dorim întărirea reţelei de de transport. La fel, avem schema aprobată de 1,1 miliarde pentru societăţile de distribuţie pentru că nu vom putea dezvolta noi capacităţi de regenerabile, distribuite pe toată suprafaţa ţării, fără a întări reţeaua”, a adăugat secretarul de stat.

Umplerea depozitelor nu e însă unica garanție pentru trecerea cu bine prin sezonul rece, atrag atenția unii specialiști în domeniul Energiei.

Vezi și:

Analiză Energy Policy Group: România va reuși să umple 87% din capacitatea depozitelor de gaze. De ce acest lucru nu e suficient pentru a ne asigura o iarnă “caldă”

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: