Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea anunță pentru sâmbătă, 24 septembrie, al 14-lea protest din ultimii 8 ani pentru modernizarea bulevardului Prelungirea Ghencea, principala arteră din sectorul 6 care care asigură legătura cu Centura București și localitatea ilfoveană Domnești.
Intersecția de la Domnești este o zonă critică pe Centura Capitalei, cea mai aglomerată, cu șantier pentru execuția Pasajului de la Domnești, sens giratoriu suspendat care se va deschide pe 15 noiembrie. Lucrările pentru lărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea au început în 2019 în administrația Gabriela Firea, cu lucrări ale Companiilor Municipale, dar în toamna anului 2020 erau suspendate din cauza lipsei finanțării. În plus, tronsonul II spre Bragadiru nu avea nici exproprieri (au fost aprobate după 4 încercări la vot în Consiliul General în această primăvară).
Proiectul inițial, cu linie de tramvai pe axul bulevardului nu este respectat pentru că Primăria Capitalei nu are bani, iar artera s-a umplut de gropi.
„PROTEST, 24.09.2022, orele 10: Vrem largirea Prelungirii Ghencea acum, nu peste 20 de ani!
Sâmbata 24.09.2022, începand cu orele 10, Asociația Initiativa Prelungirea Ghencea organizeaza cel de-al paisprezecelea protest din ultimii 8 ani pentru urgentarea modernizarii strazii. Protestul se va desfasura in Prelungirea Ghencea pe traseul Cartier Latin (Bragadiru) – Str. Raul Doamnei (sector 6). Locuitorii zonei sunt nemultumiti de ritmul foarte lent de lucru pe santier si cer Primariei Capitalei termene clare, inclusiv contractul de executie si graficul de lucrari, pentru finalizarea proiectului pana la jonctiunea cu Pasajul Domnesti. Modernizarea strazii prevede largirea la 2 benzi pe sens plus linie de tramvai pe mijloc, piste de biciclete, trotuare si parcare Park & Ride langa Soseaua de Centura.
Deocamdata singurul tronson pe care se lucreaza este cel inceput in 2019 in mandatul fostului primar, lucrarile fiind oprite in 2020 si reluate in 2021 pe aceeasi portiune de 700 metri dintre Str. Brasov – Str. Raul Doamnei.
Daca 700 metri se finalizeaza in 3 ani, oamenii se intreaba cand va fi gata toata lucrarea de 5,6 km pana la viitorul Pasaj Domnesti. In 20 de ani?!
Este inuman si este inacceptabil ca un proiect de infrastructura inceput pe hartie acum 16 ani sa fie atat de intarziat!
In plus, Primaria Capitalei refuza sa comunice public contractul de executie si graficul de lucrari desi a fost obligata sa ofere aceste documente de interes public inclusiv printr-o decizie definitiva a instantei in procesul intentat de asociatia Initiativa Prelungirea Ghencea. Intre timp, actuala artera Prelungirea Ghencea nu mai este sigura pentru circulatie pentru ca s-au format denivelari si gropi pe carosabil iar trotuarele provizorii, facute in 2017 de Primaria Capitalei doar pana la limita administrativa a Bucurestiului, s-au deteriorat.
Trecerile de pietoni nu sunt suficient de vizibile si de aceea au loc frecvent accidente in care sunt implicati pietoni, biciclisti, autobuze, autoturisme. Transportul public este blocat in traficul general agravat de circulatia intensa a tirurilor si camioanelor de mare tonaj”, a transmis Asociația.
PMB a comunicat detaliile despre traseul protestului:
„Adunarea publică organizată de Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea. Evenimentul se va desfășura în data de 24 septembrie 2022, între orele 10:00 – 13:00, după cum urmează:
– între orele 10:30 – 11:30 – adunarea participanților pe Str. Mărăcineni și protest;
– deplasarea participanților se va face pe banda I de circulație, sub protecția organelor de ordine, între orele 11:30 – 12:30, pe următorul traseu: Cartierul Latin, parcarea de pe Prelungirea Ghencea – Serele Militari – Ansamblul Primăvara – intersecție str. Valea Oltului – intersecție cu str. Râul Doamnei – punct final;
– între orele 12:30 – 12:45, protest pe str. Râul Doamnei, după care are loc defluirea participanților care se va face individual”.