Pe data de 19 septmebire 2022, acțiunile One United Properties, investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte rezidențiale și de birouri, au fost oficial avansate în cadrul seriei FTSE Global Equity Index Emerging Europe, trecând de la categoria cu capitalizare mică la categoria cu capitalizare medie.
„One United Properties își continuă performanța excelentă pe Bursa de Valori București, crescând ponderea companiilor antreprenoriale românești incluse în indicii globali. În plus, după ce am finalizat cea mai nouă rundă de finanțare, ne-am mărit și mai mult free-float-ul, primind noi acționari în compania noastră în luna august. Acest lucru este completat acum de decizia FTSE Russell de a avansa acțiunile ONE într-o categorie mai reprezentativă de acțiuni de dimensiuni medii, astfel că estimăm o activitate de tranzacționare crescută pe acțiunile ONE în perioada următoare”, a declarat Victor Capitanu, co-CEO al One United Properties.
Acțiunile One United Properties sunt incluse în seria indicilor FTSE Global Equity începând din data de 21 decembrie 2022. Inițial, acțiunile au fost incluse în FTSE Global All Cap, FTSE Global Small Cap, segmentul cu capitalizare mică din cadrul ecosistemului de indici FTSE Global Equity Index și FTSE Global Total Cap, care include companii mari, mijlocii, mici și micro-companii. Începând cu 19 septembrie 2022, acțiunile ONE au trecut de la categoria cu capitalizare mică la cea cu capitalizare medie, restul compoziției indicilor rămânând neschimbată.
Indicele FTSE Global All Cap este un indice ponderat în funcție de capitalizarea pieței, care reprezintă performanța acțiunilor cu capitalizare mare, medie și mică la nivel global. Indicele acoperă piețele dezvoltate și emergente și este potrivit ca bază pentru produse de investiții, cum ar fi fonduri, instrumente derivate și fonduri tranzacționate la bursă. Șase companii din FTSE Global All Cap Index reprezintă România – Banca Transilvania, MedLife, Nuclearelectrica, OMV Petrom, One United Properties și TeraPlast.
Pe lângă seria FTSE Global Equity Index, acțiunile ONE sunt incluse și în indicele EPRA Nareit Emerging, conceput pentru a urmări performanța companiilor imobiliare listate și a REIT-urilor pe piețele emergente, precum și a mai multor indici STOXX. La nivel local, din septembrie 2021, acțiunile ONE sunt incluse în BET, principalul indice al Bursei de Valori București care urmărește cele mai lichide companii, indici BET-TR, BET-XT, BET-XT-TR și BET Plus.