Premierul Cehiei: Prețurile ridicate la energie trebuie rezolvate la nivelul UE

energie electrica, curent, retea electrica, stalp Sursa foto: Parlamentul European

Preţurile ridicate la energie, care-i afectează pe europeni, trebuie rezolvate la nivelul UE, a afirmat luni premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Vineri, Petr Fiala informase că Republica Cehă va convoca o reuniune de urgenţă a miniştrilor Energiei din UE, consacrată creşterii preţurilor energiei în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

Decizia de convocare a acestei reuniuni intervine pe fondul încercărilor statelor membre ale UE de a-şi reduce dependenţa de Rusia în materie de aprovizionare cu petrol şi gaz.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Într-un mesaj pe Twitter, Fiala a precizat luni că a discutat din nou cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Înaintea Consiliului Energiei al UE, vrem să găsim împreună cu liderii UE un mod de a ajuta cetăţenii şi companiile”, a declarat premierul ceh.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a cerut duminică Uniunii Europene „să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor”, pentru a scădea facturile la curent.

Săptămâna trecută, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au urcat cu peste 6%, ajungând la aproape 316 euro pentru un Megawatt oră (MWh). În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro/MWh.

În ultimele săptămâni, piaţa s-a înăsprit şi mai mult, deoarece vremea extrem de călduroasă şi uscată a întrerupt transportul combustibilului pe fluvii şi a limitat producţia de energie hidro şi nucleară. Ca rezultat, cererea pentru gaze este în creştere, într-un moment în care livrările din Rusia sunt în scădere.

În Europa, preţurile la gaze sunt de peste zece ori mai ridicate decât media din această perioadă a anului, destabilizând economiile, subminând euro şi sporind presiunile asupra politicienilor pentru a atenua impactul inflaţiei ridicate. Perturbările din aprovizionare s-au intensificat săptămâna aceasta, sporind concurenţa cu Asia pentru asigurarea livrărilor.

Aprovizionarea cu gaze ruseşti rămâne la un nivel redus, iar în septembrie sunt aşteptate fluxuri mai scăzute din Norvegia, din cauza lucrărilor de mentenanţă.

„Pur şi simplu Europa nu are acces la livrări alternative, pentru a compensa declinul aprovizionării cu gaze ruseşti. Gazele naturale lichefiate au ajutat la umplerea depozitelor europene de gaze”, a apreciat Samantha Dart, director în cadrul Goldman Sachs Group Inc.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: