Protecția Consumatorilor vrea reglementarea informării suplimentare a consumatorilor, înaintea de a accesa un credit bancar

ocean credit Sursa foto: Ocean Credit

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vrea reglementarea printr-un act normativ a informării suplimentare a consumatorilor, anterior accesării unui credit bancar, potrivit unui comunicat de presă al ANPC.

Vicepreşedintele ANPC, Sebastian Hotca, a avut zilele acestea o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi ai Asociaţiei Societăţilor Financiare din România – ALB, pentru a găsi soluţii comune care să vină în sprijinul consumatorilor care accesează credite în România.

„Printre subiectele abordate, la propunerea ANPC, s-a aflat necesitatea implementării, la nivel real, a educaţiei financiare, anterior accesării unui credit bancar, de către un consumator persoană fizică, prin completarea unui chestionar care să releve cunoştinţele minime ale acestuia referitoare la noţiunile inserate în contract şi, mai ales, a riscurilor la care se expune, în situaţia întârzierilor la rambursarea creditului”, potrivit ANPC.

Acesta a mai subliniat ca această etapă să prevadă şi obligaţia analizării de către bancă a bonităţii consumatorului, pe toată perioada derulării creditului, luând în considerare elementele obiective care pot interveni în viaţa unei persoane: creşterea cheltuielilor prin naşterea unuia sau mai mulţi copii, scăderea capacităţii de muncă drept urmare a înaintării în vârstă şi altele.

„În cazul IFN-urilor, este necesară, tot prin act normativ, detalierea condiţiilor de rambursare şi a riscurilor la care se expune consumatorul în situaţia imposibilităţii de plată. De asemenea, extrem de importantă este şi explicarea, la momentul încheierii contractului de credit a semnificaţiei indicilor ROBOR şi IRCC şi a modalităţii prin care evoluţia acestora poate afecta nivelul ratelor aflate în derulare”, consideră reprezentanţii ANPC.

Un alt subiect al întâlnirii l-a constituit necesitatea transparenţei totale, din partea instituţiilor de credit, şi a informării reale a consumatorilor cu privire la posibilitatea accesării procedurii insolvenţei persoanelor fizice, în situaţia în care aceştia ajung în incapacitate de plată, fapt care creează un beneficiu în sarcina consumatorilor. Conform procedurii insolvenţei, aceştia sunt protejaţi, pe o perioadă de 5 ani, în care se derulează planul de rambursare, respectiv sunt suspendate toate procedurile de executare silită, în acest interval de timp, existând şi posibilitatea prelungirii cu încă un an a perioadei.

„Pentru a informa corect şi complet consumatorii, şi instrumentele financiare, nu foarte simplu de înţeles pentru toată lumea, trebuie explicate în mod cât mai clar şi detaliat, astfel încât să fim siguri că accesarea unui credit, pe o perioadă îndelungată, se realizează în cunoştinţă de cauză, în special din perspectiva obligaţiilor pe care şi le asumă consumatorii. Consider că informarea pe aceste teme trebuie să fie o prioritate, astfel încît să fie eliminate situaţiile dificile în care pot ajunge cetăţenii, pe durata rambursării creditului”, a declarat Sebastian Hotca, vicepreşedintele ANPC.

Reprezentanţii mediului financiar au spus că şi în prezent băncile realizează campanii de educaţie financiară, însă vicepreşedintele autorităţii a precizat că ANPC consideră aceasta o măsură insuficientă, care nu şi-a atins scopul, fapt demonstrat de numărul însemnat de reclamaţii având ca obiect situaţiile descrise anterior.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: