Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, despre supraimpozitarea contractelor part time: “Nu cred că un om care lucrează două ore poate fi obligat să plătească taxe şi impozite egale cu un om care lucrează opt ore”

Contracte Foto: Pixabay

Orice om afectat de supraimpozitarea contractelor part-time se poate adresa instanţei de judecată, menționează fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean, conform News.ro. El a precizat că această ordonanţă aduce o încălcare a libertăţii muncii şi că nu este normal ca un om care lucrează două ore să plătească taxe egale cu un alt om care lucrează opt ore.

Augustin Zegrean a explicat luni, la B1 TV, că nu Avocatul Poporului trebuie să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei privind supraimpozitarea contractelor part-time, ci orice om afectat de prevederile acesteia.

”Nu Avocatul Poporului este singurul care poate să sesizeze Curtea cu o ordonanţă neconstituţională. Orice cetăţean care este afectat printr-o ordonanţă poate să se adreseze Justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime şi este chiar o procedură specială pentru a ajunge cu o astfel de sesizare la Curtea Constituţională. Mai întâi se adresează la instanţa de contencios, cere anularea ordonanţei de către instanţa de contencios administrativ şi, în cadrul acelei proceduri, poate să sesizeze şi Curtea Constituţională. S-a practicat de câteva ori în România această modalitate şi uneori chiar a reuşit”, a declarat Zegrean.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României a precizat că în Constituţie este un articol care se referă la obligaţiile fiscale.

”În ce priveşte impozitarea aceasta a contractelor part-time, este un Articol 56 în Constituţie care spune că legislaţia trebuie să asigure o aşezare justă a sarcinilor fiscale, deci unde se vorbeşte despre obligaţiile fiscale ale cetăţenilor este un alineat care spune despre aşezarea justă a sarcinilor fiscale, or, nu cred că un om care lucrează două ore, să zicem, poate fi obligat să plătească taxe şi impozite egale cu un om care lucrează opt ore. Sigur, taxele şi impozitele se calculează la venitul obţinut, în niciun caz la durata muncii. E imposibil să spui că, dacă lucrezi la un angajator două ore şi la altul alte două, fiecare dintre ei trebuie să plătească integral ca şi cum ai lucra opt ore, nu se poate. Este greşită şi sigur nu se va aplica în felul acesta, nu cred că va rămâne aşa pentru că, totuşi, Justiţia funcţionează în România. Eu cred că nici nu va trebui să ajungă la Justiţie, cred că îşi vor da seama că nu e posibil să facă aşa ceva”, a adăugat Zegrean.

Augustin Zegrean a mai spus că în Cosntituţie se precizează că avem dreptul la muncă, nu avem o obligaţie.

„Dacă tot vorbim de muncă, noi avem în Constituţie un articol la drepturile fundamentale, acolo este amplasat Articolul 41 (…). Noi nu avem obligaţia de a munci, noi avem doar dreptul (…). Avem dreptul la muncă şi acest articol spune, nimeni nu poate fi împiedicat să îşi aleagă munca pe care el o doreşte, deci dacă omul doreşte să muncească la doi patroni sau la patru sau la 10, este problema lui. Este o încălcare a libertăţii muncii, a articolului care reglementează libertatea muncii. Statul nu are obligaţia să îţi asigure un loc de muncă, nu a îndrăznit statul român să îşi asume prin Constituţie o astfel de obligaţie pentru că e greu în condiţiile de astăzi când există şi atâţia şomeri, dar nici libertatea muncii nu poate fi îngrădită”, a mai declarat Augustin Zegrean.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Cam bandit dl. Zegrean, se preface ca nu stie ca MCV-ul e pe mafia si coruptia din justitia romana ce comite talharii si atrocitati asupra populatiei dupa bunul plac, si ”curata bubele” infractorilor si teroristilor la comanda crimei organizate inscaunate in varful statului.

  2. Dl Zegrean nu recunoaste ca majoritatea oamenilor de rand nu isi primesc pensia pe intreaga contributivitate pentru ca ”specialii” sa primeasca pensii nesimtite fara contributivitate!

  3. Se da o ordonanta ca să stea apoi lumea prin tribunale sa o anuleze?? Nu au cap cei care ne conduc…

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.