Lucian Heiuș spune că ANAF a recuperat aproximativ un milion de euro din taxele neplătite de influenceri

Sursa: Unsplash Sursa foto: Unsplash

Președintele ANAF, Lucian Heiuș, spune că instituția a recuperat aproximativ un milion de euro din taxele neplătite de influenceri, potrivit Kanal D, citat de HotNews.ro.

„Noi am verificat în ultimele 12 luni 87 de persoane fizice, care au obținut venituri din acest gen de activități. În cazul a 56 de persoane fizice s-a stabilit că nu au declarat integral sau chiar deloc, le-am calculat impozitul, iar impozitele stabilite sunt în valoare de 6,1 milioane de lei, aproape 1 milion de euro”, a precizat Lucian Heiuș, potrivit Kanal D.

Acesta spune că, suma acumulată de stat ar putea fi investită în canalizări și asfaltări pentru satele mai mici „Ce ar putea face statul cu acești bani? Se pot face multe lucruri, putem să băgăm apă și canal pe două străzi, poate să asfaltăm străzile într-un sat mai mic”, a mai spus Heiuș.

„Urmărim banii care vin de la Facebook și vedem ce bani intră în conturile din România. Le-am făcut calculul, le-am emis decizia și le-am luat banii. Îmi doresc ca în perioada următoare să reușim să creăm un departament în cadrul Antifraudă ca să urmărim activ din mediul online. Soluția este ca să avem programele informatice care să facă acest lucru și nouă să ne apară niște stegulețe, niște atenționări că o persoană apare foarte des într-un asemenea mediu, obține venituri de acolo și nu le declară ”, a mai declarat șeful ANAF.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Până nu controlați la sânge internaționalele,politicienii,magistrații,doctorii, toți șmecherii cu averi fabuloase de la stat,nu sunteți decât niște ageamii care se fac că muncesc!copiati-l pe unchiul Sam și atunci va cred! până atunci frecții la picior de lemn!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.