Compania de Drumuri a semnat miercuri, contractul pentru modernizarea unui tronson de 4 kilometri pe DN 2 la Voluntari, în Ilfov, un contract de 41 milioane lei care include execuția a 5 pasaje pietonale subterane, reparații la două pasaje rutiere, amenajarea pistelor de biciclete (1,5 metri lățime) și a stațiilor de autobuz. Durata contractului este de 30 de luni din care 6 luni proiectare și 24 de luni pentru execuție, a transmis secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu : ,, A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor privind modernizarea DN 2, pe sectorul cuprins între km 7+848 – km 11+500, de pe raza orașului Voluntari, județul Ilfov.
Compania de Drumuri construiește 5 pasaje pietonale subterane pe DN 2 la Voluntari în Ilfov. Contractul semnat include și reparații la două pasaje rutiere
Contractul prevede:
–5 pasaje pietonale subterane, cu câte 2 lifturi de acces și iluminare cu panouri fotovoltaice (80 buc.)
–lucrări de reabilitare și consolidare pentru:
● pasaj superior peste calea ferată, km 7+767
● pasaj superior peste DNCB, km 11+1169
–refacerea straturilor de asfalt pe sectorul de drum existent
–două benzi de circulație pe sens, cu profil transversal de 3,5m lățime pe fiecare sens de circulație, separate de o zonă mediană de 1,60m, delimitată de parapeți
–piste pentru biciclete de 1,5m lățime pe fiecare parte
trotuare de minim 1,5m lățime
– amenajare stații de autobuz
–modernizare intersecții cu drumurile/străzile adiacente
–ranforsarea sistemului rutier.
DN 2 este una dintre cele mai circulate șosele din România, face legătura Capitalei cu județele din Moldova și are valori de trafic la nivel de autostradă.