Topul restaurantelor fast-food din România: McDonald’s se află în fruntea clasamentului, după o creștere de 66% a profitului în 2021

McDonald's Sursă foto: Unsplash

McDonald’s Romania, KFC și Mesopotamia sunt primele cele mai mari restaurante fast-food din România după cifra de afaceri din 2021, potrivit datelor analizate de platforma Risco.ro, pe baza informațiilor transmise de companii la Ministerul Finanțelor.

Pe primul loc în topul restaurantelor se situează McDonald’s România, parte din cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume. În România, McDonald’s are 92 de restaurante în 28 de orașe și 47 de cafenele McCafé. În 2021, cifra de afaceri era de 1,1 miliarde de lei, cu un profit net de 146 milioane de lei. Dinamica cifrei de afaceri este de 32%, în timp ce profitul net a crescut cu 66% comparativ cu 2020.

Pe al doilea loc se află KFC, cu 25 de ani de activitate la nivel național. În 2021, KFC Romania avea 80 de unități deschise și o cifră de afaceri de 734 milioane de lei, cu un profit net de aproximativ 50 milioane de lei.

Pe următorul loc se afla Mesopotamia, companie fondata în 2010 de antreprenorii români Sebastian și Samuel Tataringa. În 2021, compania a deschis 17 unități noi, atingând un număr total de 54 de restaurante. Mesopotamia a înregistrat o dinamică a cifrei de afaceri de 87% și o creștere a profitului net de 282%. Cu un număr de angajați de 551, cifra de afaceri atingea circa 119 milioane de lei în 2021, iar profitul net de 6,5 milioane de lei.

Urmează rețeaua Pizza Hut, care și-a început activitatea pe piața românească în 1994, în prezent având peste 23 de unități în țară. American Restaurant System operează în sistem de master-franciză brandul Pizza Hut Delivery în România. Compania, deținută de Sphera Franchise Group, are o cifră de afaceri de 90 milioane de lei în 2021 și înregistrează o creștere a profitului net de 43%, la un număr de 670 de angajați.

Pe locul 5 se găsește compania Nadenka din județul Brașov, care operează o rețea de 43 de covrigării sub brandul Gigi, cinci localuri de tip fast-food sub marca Panici și o donuterie. Companie fondată în 2014, s-a bucurat de creșteri de 25 și 29% ale cifrei de afaceri și, respectiv, profitului net. În 2021, cifra de afaceri atingea 63 milioane de lei, cu un profit net de 4 milioane de lei și un număr de 408 angajați.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.