Primăria Capitalei a început luni, lucrările pentru modernizarea peroanelor de pe linia tramvaiului 41 și în stația ,,Agronomie”, iar tramvaiele nu mai opresc în stația de pe bulevardul Mărăști, în zona de nord a Capitalei, a anunțat Societatea de Transport București (STB). Este a treia stație din cele șapte stații (14 peroane) închisă pentru prelungirea peroanelor de la 33-35 metri la 40 de metri lungime, așa cum este prevăzut în contractul de finanțare pentru tramvaiele noi de la Astra Arad. Primele două stații închise pentru modernizarea peroanelor sunt Brașov și Orșova. Tramvaiele noi care ar trebui introduse în circulație din septembrie au o lungime de 36 de metri, dar peroanele sunt prea scurte, ultima soluție propusă pentru a nu întârzia și mai mult ieșirea lor pe traseu fiind trecerea prin stațiile cu lucrări fără oprire.
Lucrările sunt efectuate în regie proprie, cu Trustul de Clădiri Metropolitane, dar nu este anunțată o dată estimată pentru finalizare. Călătorii pot folosi stația Cașin, cea mai apropiată de Agronomie, transmite STB : ,,Temporar, tramvaiele liniei 41 nu vor mai opri în stația „Agronomie”. Începând de luni, 08.08.2022, stația de tramvai „Agronomie” de pe traseul liniei 41, situată pe Bd. Mărăști, pe ambele sensuri de mers, va fi suspendată, având în vedere necesitatea executării lucrărilor de modernizare a peroanelor aferente. În acest context, călătorii vor putea utiliza stația „Cașin”, care este cea mai apropiată stație de pe traseul liniei 41, fiind situată pe Bd. Mărăști, pe ambele sensuri de mers, în zona intersecției cu Bd. Alexandru Constantinescu.”
Contractul pentru modernizarea și prelungirea celor 14 peroane din cele 22 de pe traseu a fost semnat în iulie pentru o durată de 6 luni din care 4 luni execuție și două luni pentru recepție. Potrivit graficului de livrare, Astra Arad ar trebui să trimită până la sfârșitul anului 20 de unități din comanda de 100 de tramvaie.
Peroanele cu lungime variabilă, de până la 36 de metri vor fi prelungite până la 40 de metri, a transmis Primarul General, Nicușor Dan : ,,Am semnat contractul prin care Trustul de Clădiri Metropolitane București va moderniza 14 din cele 22 de peroane de pe linia tramvaiului 41, celelalte 8 fiind deja modernizate de STB. Lucrările sunt necesare pentru modernizarea și adaptarea peroanelor care vor deservi noile tramvaie cumpărate de municipalitate. Lucrările presupun extinderea în lățime a peroanelor, accesibilizarea pentru persoanele cu dizabilități, instalarea de garduri de protecție pentru călători, semne de circulație, mobilier urban.”
Trustul de Clădiri Metropolitane, Compania de Construcții a Primăriei București va reface peroanele din stațiile : Agronomie, Brașov, Cașin, Ciurel, Drumul Taberei, Orșova și Parc Drumul Taberei (ambele direcții). Cele 100 de tramvaie noi, din gama de 36 de metri, vor avea podeaua complet coborâtă, minim 5 uşi duble și vor fi dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii. De asemenea, s-a solicitat ca tramvaiele să aibă o capacitate de cel puțin 220 de călători total, din care minim 56 pe scaune, să aibă nivel de zgomot redus și echipamente pentru validarea cardurilor. Pentru persoanele cu dizabilităţi, care folosesc scaune cu rotile, se va prevedea o platformă rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală şi se vor amenaja 2 locuri speciale.De asemenea, prin instalaţia IT care va echipa tramvaiele se vor oferi informații (audio-video) pentru călători, va exista o instalație de supraveghere video, precum și wi-fi. Va exista și posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere și fixare rabatabil, care să nu ocupe spațiul destinat călătorilor atunci când nu este utilizat.
Trustul de Clădiri este constructorul de la Pasajul Doamna Ghica și Prelungirea Ghencea.
PMB și STB au efectuat primele probe dinamice pe linia 41 (detalii aici)