Doar 5,7% dintre investitorii români şi-au vândut investiţiile în timpul scăderilor de pe burse

Tranzactii bursa pixabay.com

Doar 5,7% dintre investitorii români şi-au vândut investiţiile în timpul scăderilor de pe burse, 34% majorându-şi portofoliile, iar 60% nu au făcut nicio schimbare în investiţiile lor, conform unui sondaj realizat de o platformă de investiţii, scrie Agerpres.

„Aproape de noi se află investitorii cehi, din care doar 6,8% şi-au vândut investiţiile, în timp ce 17,8% dintre investitorii polonezi şi-au lichidat portofoliile. Una dintre cauzele acestui comportament poate fi explicată pornind de la motivele pentru care oamenii investesc, iar majoritatea sunt legate de obiectivele pe termen lung”, susţin autorii sondajului eToro Retail Investor Beat.

Peste 50% dintre respondenţii români au declarat că motivul numărul unu pentru care investesc este securitatea financiară pe termen lung, urmat de dorinţa de a obţine independenţa financiară.

„În cazul investitorilor polonezi şi francezi, principalul motiv este acelaşi, dar al doilea este acela de a-şi îmbunătăţi stilul de viaţă. Pentru cehi, principalul motiv este de a contribui la finanţarea unei fond suplimentar alături de o pensie de stat, urmat de dorinţa de a depăşi randamentul economiilor”, mai arată cercetarea.

Totodată, germanii caută în investiţii un ajutor pentru pensie şi securitate financiară pe termen lung. Italienii privesc investiţiile ca pe o modalitate de a-şi depăşi randamentele economiilor şi de a avea siguranţă financiară pe termen lung, în timp ce motivul principal al spaniolilor este siguranţa pe termen lung urmată de depăşirea randamentului economiilor.

„De cealaltă parte a Oceanului Atlantic, sondajul arată că investitorii americani caută prin investiţii siguranţa financiară pe termen lung şi o modalitate de a câştiga bani în plus pe lângă pensie”, mai arată studiul.

Potrivit unui sondaj recent realizat de Gallup, 58% dintre familiile din SUA au investiţii în acţiuni iar acest procent se schimbă în funcţie de nivelul de educaţie. Cu cât acesta este mai ridicat, cu atât procentul este mai mare. Aproximativ 79% dintre persoanele cu studii postuniversitare deţin portofolii de investiţii, în timp ce doar 39% dintre persoanele cu studii medii sau persoanele mai puţin educate investesc în acţiuni.

„Venitul este, de asemenea, un factor relevant pentru investiţii. 89% dintre familiile care câştigă 100.000 de dolari sau mai mult şi 61% dintre cele care câştigă între 40.000 şi 100.000 de dolari deţin investiţii în acţiuni. Doar 25% dintre familiile cu venituri sub 40.000 de dolari fac astfel de investiţii”, precizează autorii studiului.

În ceea ce priveşte sumele investite, sondajul arată că în timp ce în SUA 52% dintre investitori au portofolii de investiţii de peste 69.000 de dolari, în România doar 6,1% se află în această categorie.

„Majoritatea investitorilor români (71%) au în portofolii mai puţin de 58.000 de lei, echivalentul a aproape 12.000 de euro. În aceeaşi situaţie se află aproape 57% dintre investitorii polonezi şi cehi. Dacă ne uităm la ţările cu venituri mai mari, doar 38% dintre investitorii germani şi 36% dintre cei francezi au în portofolii sub 10.000 de euro, restul având portofolii mai mari”, arată cercetarea.

În ciuda valorilor scăzute ale portofoliilor, investitorii români au o strategie de investiţii, 32,5% din ei cumpărând sau vânzând active lunar, 18% săptămânal, 5,3% zilnic şi 13,5% trimestrial.

Conform sondajului, aproape de comportamentul nostru sunt cehii, 34% dintre investitorii din Cehia tranzacţionând şi investind lunar, dar doar 8,8% din ei tranzacţionează trimestrial. Investitorii polonezi sunt diferiţi, respectiv 22,2% din ei tranzacţionează lunar şi 20,4% trimestrial. În schimb, 21,9% dintre investitorii americani tranzacţionează lunar, iar aproape 30% dintre ei tranzacţionează mai rar decât anual.

„În pofida presiunii induse de temerile privind o eventuală recesiune sau încetinire a economiei globale, precum şi de îngrijorările legate de tensiunile geopolitice, bursele europene şi americane s-au redresat în iulie. DAX – indicele german – a câştigat 6,5%, CAC40 – indicele francez – a crescut cu 8,65%, iar S&P 500 cu 10% în ultimele 30 de zile. Dar pieţele se află încă într-o zonă negativă, după scăderile care au afectat pieţele începând cu sfârşitul anului 2021”, a precizat analistul eToro, Bogdan Maioreanu.

Sondajul Retail Investor Beat a fost realizat de Appinio în perioada 7-17 iunie 2022, pe eşantion de 10.000 de investitori individuali din 14 ţări.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: