Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru lărgirea Drumului Național 1 (Valea Prahovei) pe o lungime de 300 de metri, la Cornu, în județul Prahova. Este o lucrare simplă, dar care a avut nevoie de aproape un an și jumătate de la primele proceduri administrative până la ultima aprobare. Astfel, la Cornu pe DN 1 sensul de urcare spre stațiunile prahovene șoseaua se îngustează la o bandă ( km. 95 + 100 – 96 +400 metri), iar Compania de Drumuri poate începe, într-un final lucrările pentru a deschide banda 1 pe cei 300 de metri. Lucrările vor dura cel mult 5 luni și costă 1,9 milioane lei.
Pentru această lucrare atât de simplă (pentru partea de execuție) Ministerul Transporturilor a publicat în aprilie 2021 Proiectul unei Hotărâri de Guvern pentru exproprieri pe aprox. 600 mp. după cum Economedia a scris aici. De la prima etapă a procedurii birocratice și până ce șantierul să poată începe a trecut astfel, aproape un an și jumătate.
„Pe DN 1, sectorul studiat este în zona localității Cornu, județul Prahova, unde pe sensul Brașov – Ploiești sunt 2 benzi de circulație, iar pe sensul Ploiești – Brașov este o singură bandă. Pentru realizarea obiectivului de investiție „Completare de la 3 la 4 benzi de circulație a sectorului de pe DN 1 km 95+100 – 95+400, în localitatea Cornu”, indicatorii tehnico – economici au fost aprobați prin Ordinul transporturilor nr.1057/16.07.2019. Documentația tehnico-economică privind coridorul de expropriere al lucrării a fost avizată de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova”, anunţă ministerul Transporturilor.
Lărgirea carosabilului pe DN 1 la Cornu, proiect promis de mai mulţi ani şi întârziat din cauza unor litigii cu proprietarii terenurilor, va contribui la sporirea capacităţii portante şi de circulaţie, realizarea unui confort sporit pentru participanţii la trafic şi creşterea vitezei de parcurs și implicit a timpului de călătorie aferent transportului de mărfuri și călători, se arată în Nota de Fundamentare a Proiectului de Hotărâre de Guvern.
Primele calcule pentru Autostrada Ploiești-Brașov arată un cost de aprox. 8 miliarde de Euro, dar care va fi redus semnificativ prin soluții tehnice mai apropiate de profilul unui drum expres pentru traseul din zona montană (aprox. o treime).