Răspunsul mediului de afaceri la noile schimbări fiscale: 60% dintre IMM-uri vor concedia angajați part-time, din cauza supraimpozitării

calculator venituri taxe calcule salarii impozit pixabay.com Sursa foto: Pixabay

Mediul de afaceri se arată încurcat de noile schimbări fiscale aduse de Guvern privind supraimpozitarea contractelor part-time și de scăderea plafonului pentru microîntreprinderi, numeroase firme spunând, într-un sondaj, că vor recurge la concedieri ale angajaților cu normă parțială.

Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR( a realizat în perioada 25-28 iulie 2022 o consultare sub forma unui sondaj derulat prin intermediul Google Forms, la care au participat 1.179 de respondenți din toate cele patru categorii de întreprinderi care formează sectorul IMM-urilor.

La întrebarea privind măsura în care au fost afectați de schimbarea regimului fiscal al microîntreprinderilor prin reducerea plafonului de la 1 milion de euro la 500.000 de euro, 35,8% din respondenți au indicat „în mare măsură”, 26,8% „în mică măsură”, în timp ce o pondere de 37,4% dintre cei chestionați au declarat că nu au fost afectați.

54,2% dintre respondenți au afirmat că ar fi preferat aplicarea cotei de impozitare de 3% din venituri pentru toate microîntreprinderile indiferent de numărul de angajați în locul scăderii plafonului pentru microîntreprinderi, în timp ce 45,8% nu ar fi preferat această alternativă.

„Cât de afectat sunteți de schimbarea Codului Fiscal referitoare la obligativitatea angajării unei persoane pentru încadrarea în categoria de microîntreprindere?” 37,4% dintre respondenți au spus că nu au fost deloc afectați, 15,2% au spus că au fost afectați în mică măsură, iar 47,4% în mare măsură.

Dintre firmele chestionate, 45,3% au răspuns că nu au angajați part-time cu salariu minim, în timp ce 47,4% au răspuns că au între 1 și 4 angajați care lucrează doar part-time în societate, încadrați la nivelul salariului minim.

Referitor la măsurile pe care le vor adopta ca urmare a modificării regimului fiscal pentru angajații part-time (plata contribuțiilor la nivelul salariului minim pentru 8 ore), 59,7% dintre respondenți au spus că vor recurge la concedieri, în timp ce 19,9% vor suporta plata contribuțiilor din veniturile firmei, iar alți 13,9% vor păstra angajații cu normă parțială, dar vor mări salariile la nivelul salariului minim.

Dintre cei care au spus că vor face concedieri, 47,7% au evidențiat că vor renunța la toți angajații part-time, în timp ce 26,1% vor renunța la 1 angajat, iar 22,5% vor concedia între 2 și 5 angajați.

Participanții la sondaj din domeniul HORECA au evidențiat că datorită modificării Codului Fiscal, după 1 ianuarie 2023 vor opta pentru plata impozitului pentru veniturile microîntreprinderilor (54%) și plata impozitului pe profit (46%).

Ca urmare a măririi impozitului pe dividende de la 5% la 8%, o pondere de 55,5% dintre respondenți vor aplica ambele măsuri, 28,3% dintre aceștia vor reinvesti profitul pentru a beneficia de scutirile prevazute de Codul Fiscal, iar 16,2% vor plăti dividende cu aplicarea impozitului de 8%.

Acordarea scutirii de impozit pe profitul reinvestit va determina o pondere de 41,9% dintre participanți să reinvestească profitul în aceeași măsură ca anul precedent, 38,2% dintre acestia vor mări procentul de profit alocat investițiilor, iar 19,9% vor reinvesti întreg profitul.

Ca urmare a creșterii impozitului pe clădiri raportat la grila notarială, 47,6% dintre întreprinzători au indicat că nu vor adopta nicio măsură, 30,9% vor reduce investițiile pentru a achita impozitul, iar 12,6% se vor reloca într-o clădire mai mică și 8,9% vor vinde bunurile imobile deținute.

La întrebarea privind echitatea introducerii unei „taxe de solidaritate” pentru companiile cu o cifră de afaceri de 100 milioane euro în vedere creșterea fiscalității pentru IMM-uri, o pondere de 71% dintre întreprinzători consideră că este echitabilă, spre deosebire de 29% dintre aceștia care au dat un răspuns nefavorabil privind această taxă.

În contextul actual, respondenții consideră că guvernul ar trebui să adopte următoarele măsuri pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat:

  • Reducerea cheltuielilor bugetare prin diminuarea aparatului bugetare 87,40%
  • Eliminarea pensiilor speciale 76,60%
  • Creșterea eficienței colectării prin digitalizarea ANAF 70,70%
  • Reducerea evaziunii fiscale 74,90%;
  • Realizarea de investiții publice în economia reală 68,10%

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Zici psd, pardon pnl, pardon usl, pardon fsn si tragi apa

    O lege care e clar ca nu au gandit o . Orice om cu juma de creier functional stia ce se va intampla

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.