Pensiile militare nu sunt pensii speciale, a reafirmat, vineri, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, adăugând în context că meseria de soldat profesionist nu poate fi echivalată cu aceea de muncitor necalificat. Declarațiile sale vin în contextul în care Economedia a dezvăluit că Comisia Europeană obligă România să includă și pensiile militare în reforma pensiilor bazată pe contributivitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Românii vor înţelege în foarte scurt timp că militarii au nevoie de respectul demnităţii lor, de salarii şi locuri de muncă decente pentru ei şi pentru familiile lor, vor înţelege că pensiile militare nu sunt pensii speciale şi că fac parte din modalitatea prin care ţara se pregăteşte pentru ce este mai rău într-o anumită situaţie. Vor înţelege că sacrificiul pe care îl faceţi dumneavoastră şi toţi cei care îmbracă haina militară este unul în care vă puneţi în contractul social viaţa”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că meseria de militar este diferită de orice altă carieră şi a vorbit despre angajamentul său de a schimba statutul actual al celor care activează în domeniul Apărării.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

„La dumneavoastră scrie în contract ‘cu preţul vieţii’. Nu scrie în niciun alt contract al nostru, ale celorlalţi din societate, acest lucru. Nu va mai trece mult timp şi oamenii vor înţelege că un soldat profesionist nu poate fi echivalat – aşa cum este în momentul acesta echivalat – cu un muncitor necalificat, aşa cum se întâmplă în acest moment în echivalenţa cu funcţii civile. Toate aceste lucruri le vom schimba”, a mai afirmat ministrul.

Reamintim că Comisia Europeană a cerut oficial României să includă și pensiile militare în reforma sistemului de pensii, care se va baza pe principiul contributivității, după cum a scris Economedia AICI. Economedia a publicat, de asemenea, și contractul de consultanță încheiat de România cu Banca Mondială pe reforma legii pensiilor și actul adițional încheiat la solicitarea Comisiei Europene prevăd în mod expres reforma tuturor pensiilor speciale, inclusiv cele militare și alte indemnizații speciale de orice fel. (Detalii, AICI)

Reamintim că premierul Nicolae Ciucă, beneficiar de pensie militară, dar și ministrul de Interne Lucian Bode și ministrul Apărării Vasile Dîncu au insistat, recent, că pensiile militare nu sunt pensii speciale, ci pensii ocupaționale, de serviciu, deși „grosul” unora dintre pensiile militare mari nu este bazat pe contributivitate.