Licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pentru ultimii 52 de kilometri de linie de tramvai nereparată din București va fi lansată luna viitoare, a anunțat vineri, Primarul General Nicușor Dan, după ce Consiliul General a aprobat indicatorii tehnico-economici. Sunt linii importante din București pe care urmează să circule și tramvaiele noi cumpărate de la Arad precum liniile 40 și 55. Lucrările se vor face pe 16 tronsoane și costă aprox. 200 de milioane lei, cu o durată de până la 18 luni ( 6 luni proiectare și 12 luni execuție), de exemplu pentru Bulevardul Basarabia din sectorul 2 și bulevardul Timișoara în sectorul 6. Pentru bulevardul Mărășești, modernizarea liniilor durează doar 9 luni.
Primarul General Nicușor Dan : ,,Aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea liniilor de tramvai, în total sunt 16 tronsoane totalizând cei 52 de kilometri care mai sunt de modernizat din rețea existentă în București. Licitația pentru aceste tronsoane începând cu liniile 40 și 55 și 5 va fi lansată în cursul lunii august” (n.r modernizarea liniei 5 a fost aprobată anterior)
Potrivit documentației, modernizarea liniilor de pe bulev. Timișoara are o valoare totală de 76 milioane lei, din care 60 de milioane construcții și montaj, iar pe bulevardul Basarabia 70 de milioane.
Contractul pentru cele 100 de tramvaie noi cu o lungime de 36 de metri a fost semnat în mai 2021 pentru aproape 850 de milioane lei, fonduri europene nerambursabile prin programul Ministerului Dezvoltării. Tramvaiele noi vor circula pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 şi 55, iar inelul principal al Capitalei are 26 km, din care doar secţiunea de 1,1 km de pe fostul bulevard Vasile Milea (n.r Doina Cornea și Paul Teodorescu conform noilor denumiri) încă nu este modernizată, fiind în șantier. Liniile de tramvai 1 şi 10 sunt printre cele mai aglomerate trasee din Bucureşti, cu 50.813 călători pe zi, respectiv 51.026 călători, potrivit statisticilor PMB.