Autostrada Ploiești-Buzău : Curtea de Apel București amână pentru 11 iulie decizia pentru lotul 3, Pietroasele -Buzău/CNAIR obligată să depună documente din oferta tehnică Nurol

Ploiești -Buzău

Curtea de Apel București a amânat pentru luni, 11 iulie decizia la contestația Nurol pentru Lotul 3 al Autostrăzii A 7 Ploiești-Buzău. Inițial, CAB urma să anunțe decizia marți, pe 5 iulie, după cum Economedia a scris aici.

Este o nouă amânare în dosarul care trebuie să limpezească apele pentru lotul Pietroasele – Buzău (14 kilometri), la mai bine de un an de la lansarea licitației pentru execuție. Întreaga autostradă A7 Ploiești – Pașcani (320 km) este finanțată prin PNRR și trebuie terminată până în august 2026, de unde și cursa contra cronometru pentru a nu pierde banii europeni.

,,Complet: 8-Completul 3 recurs achiziţii publice
Tip solutie: Amână pronunţarea
Solutia pe scurt: Amână pronunțarea la 11.07.2022. Pune în vedere autorităţii contractante să depună la dosar Anexa 1 la formularul 7 C lot 3 – liste de cantităţi şi anexele aferente, precum şi documentele aferente folderelor numerotate 28, 29 şi 30 din oferta tehnică Nurol: CN 1031451 anexa resurse materiale lot 3v 5, CN 1031451 anexa resurse personal lot 3v 5, CN 1031451 anexa resurse utilaje lot 3v 5. Pronunţată azi 05.07.2022 prin punerea soluției la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Încheiere – Amânare ulterioară a pronunţării   05.07.2022″

Cum a ajuns autostrada „la mâna” judecătorilor CAB 

Licitația pentru execuția celor trei loturi ale secțiunii Ploiești – Buzău (63 km) a fost lansată pe 1 iunie 2021 în mandatul fostului ministru Cătălin Drulă și se aștepta o desemnare a câștigătorilor până la sfârșitul anului, ceea ce nu s-a întâmplat în mare parte, din cauza evaluării lente a CNAIR.

Până la urmă, pe 7 martie, Compania de Drumuri a desemnat Selina câștigătoare, dar Nurol a depus contestație, pe care CNSC a acceptat-o în aprilie, obligând Compania de Drumuri să reevalueze oferta. Totodată, Nurol a depus contestație și la Curtea de Apel București, plângerea fiind împotriva CNAIR, Selina, Tefken și Danlin XXL.

Efectele certificatului negativ primit de Selina 

Firmele din grupul Selina (participă la licitații sub denumirea de Trameco, Drum Asfalt, Selina) au primit o lovitură grea, în mai, la rezilierea contractului pentru lotul Chețani – Câmpia Turzii. Rezilierea s-a făcut din culpa antreprenorului (nu a fost amiabilă/cu acordul părților), deci constructorul nu mai poate participa la licitațiile CNAIR pentru o perioadă de trei ani. Decizia poate fi contestată în instanță (n.r numeroase rezilieri decise de Compania de Drumuri au fost considerate abuzive, iar Statul este acum bun de plată).

Așadar, rămâne de văzut care va fi decizia CAB și cum vor interpreta Comisiile de Evaluare ale CNAIR certificatul negativ pe care l-a primit Selina, inclusiv pentru licitațiile în curs și pregătire. Selina este în cursă și pentru secțiunea Buzău – Focșani (lotul 1).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: