Energia regenerabilă a reprezentat 49% din consumul de energie în Germania în primul semestru din 2022, în creştere cu şase puncte procentuale faţă de anul precedent, datorită condiţiilor meteo favorabile, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Atât intensitatea sporită a soarelui, cât şi viteza vântului au sprijinit creşterea ponderii energiei regenerabile. Datele preliminare sunt calculate conform cerinţelor UE, se arată într-un comunicat al grupului industrial BDEW şi al Centrului de cercetări în domeniul energiei solare şi a hidrogenului (ZSW).
Ponderea energiei regenerabile din consumul de energie în Germania a atins 50,2% în primul semestru din 2020.
Per ansamblu, consumul de energie al Germaniei a scăzut cu 0,8%, la 281 miliarde (kWh) în primele şase luni din 2022.
În schimb, a crescut producţia internă de electricitate, cu 1,7%, la 298 miliarde kWh, sporind rolul Germaniei de exportator net de energie.
În primul semestru din 2022, generarea energiei regenerabile (energia solară, eoliană, hidro, biomasa şi energia geotermală) a contribuit cu 139 miliarde kWh la total, în creştere cu 13,5% faţă de anul precedent. Producţia electricităţii convenţionale din combustibil nuclear, cărbune şi gaz a contribuit cu 159 miliarde kWh la total, cu 6,7% mai puţin decât în primele şase luni din 2021.
Reducerea dependenţei de gazul rusesc este o provocare pentru cea mai mare economie a Europei, având în vedere că intenţionează să îşi închidă ultimele centrale nucleare încă din acest an şi termocentralele pe cărbune până în 2030.