Foto: Radu Burnete / arhiva personala
Au lipsit cu desăvârșire consultările, așa cum ar fi trebuit să fie ele. Au fost tot felul de zvonuri. Apoi, reacții publice sau nu ale unor organizații, companii sau persoane. Sigur că în luna care s-a scurs de când tot vorbim despre taxe au fost întâlniri cu unul, altul, discuții telefonice și diferite mesaje care au ajuns la Ministerul de Finanțe. Fac și acestea parte din ecosistemul unei consultări democratice, dar nu îi pot înlocui coloana vertebrală: Guvernul publică un document și cei interesați au timp să-l analizeze și să revină cu observații în scris. Deci: publicare, analiză, document scris, dezbatere, formă finală. Nu avem. Avem un proiect care a fost discutat intens în Coaliție, publicat azi-noapte și care urmează să fie adoptat săptămâna viitoare – dacă am înțeles corect declarațiile publice. Mare lucru nu mai avem ce să dezbatem.
Apoi, lipsește rațiunea acestor creșteri. Așa ne-am angajat prin PNRR. Ne-am angajat, dar nu chiar în spiritul acestui proiect. Facem în pași. Bun, facem pași, dar cu ce viteză? Ne dorim mai multă predictibilitate.
Ne trebuie mai mulți bani. Ok. Câți mai mulți și pentru ce? Nouă nu este clar nici acum cât costă unele dintre măsurile de sprijin tot anunțate în ultima vreme și cum se raportează ele la veniturile bugetare. Nici nu e clar ce face statul cu veniturile semnificative pe care le face din inflație și creșterea prețurilor la energie. Vorbim de miliarde. Nu zic, poate că nu e suficient, dar am vrea să știm. Dacă creștem taxele ca să aruncăm banii aiurea, la anul trebuie să le creștem din nou. Trecând prin nota de fundamentare tot ce pot să deduc este că creștem anumite impozite fiindcă trebuie să le creștem și corectăm și anumite lucruri care într-adevăr au fost semnalate în ultima vreme de mediul de afaceri.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Ce lipsește este o viziune de ansamblu asupra fiscalității din România din care să derive aceste creșteri de taxe, impozite, accize. Pare o mișcare făcută cu jumătate de măsură. Corectăm selectiv niște lucruri, iar în rest pare că avem o țintă de X miliarde care ne trebuie în plus și petec cu petec încercăm să ajungem acolo. Câteva exemple:
La sucuri și băuturi răcoritoare creștem TVA-ul cu 10 puncte procentuale fiindcă conțin zahăr. Ce treabă are asta cu zahărul? Vrem taxă pe zahăr? Să-i spunem taxă pe zahăr, dar atunci ar fi o taxă nouă și coaliția a zis că nu vor fi taxe noi anul acesta. Ceea ce este corect, noi vedem o recesiune la orizont și este necesară chibzuință cu banii publici și ai companiilor.
La alcool crește acciza. Nu din 1 ianuarie 2023, ci direct din 1 august anul acesta. Păi nu ne-a fost vorba că nu creștem taxe peste noapte? În nota de fundamentare se spune negru pe alb că acciza nu a mai crescut de nu știu câți ani. Am înțeles. Dar nu mai putea aștepta 6 luni ca să avem puțină predictibilitate? La fel în industria ospitalității. De ce le dăm bătaie de cap acestor industrii în plin sezon când le putem da măcar jumătate de an de pregătire în avans? Sunt chiar atât de mulți bani?
Crește impozitul pe dividende de la 5% la 8%. Foarte bine. De ce nu 7.5%? Sau 9%? De ce am concluzionat că 8% e cifra magică?
Pe de altă parte văd și o serie de corecturi și limitări care erau necesare. Spuneți ce vreți, regimul PFA-urilor și microîntreprinderilor trebuia ajustat dintr-o perspectivă simplă. Cine este cu adevărat un profesionist independent sau cine are o mică afacere trebuie să beneficieze de acest regim. Cine este în realitate angajatul unei companii, dar folosește artificial micro sau PFA ca să nu plătească asigurările de sănătate și contribuțiile sociale la nivelul la care plătesc toți ceilalți salariați trebuie să înceteze această practică. Dar și aici nu era oare mai bine să stăm să discutăm pe text, să ascultăm toate industriile și să vedem cum e cel mai bine să reglementăm? Nu am învățat după atâția ani că graba strică treaba?
Da, din acest pachet lipsesc unele propuneri care au îngrijorat mediul de afaceri, ca impozitul progresiv sau taxa pe cifra de afaceri și foarte bine că nu sunt acolo. Lipsesc în urma pseudo consultării în care noi aflăm ceva ”pe surse” că se intenționează X sau Y și apoi încercăm să explicăm tot ”pe surse” că nu e bine. Oare nu ar fi mai democratic să discutăm deschis și cu argumente? Oare nu ar fi ceva cu adevărat constructiv să ne luăm jumătate de an în care să analizăm sistemul fiscal din România în dezbateri deschise și cu materiale scrise, cu simulări și analize ca să vedem cine plătește, cât și de ce? Să înțelegem dacă statul are nevoie de bani la ce vrea să-i folosească? Nu e nimeni absurd. Mediul de afaceri cere la rândul să infrastructură și servicii publice care să ne crească competitivitatea, dar discuția aceasta o amânăm mereu pentru data viitoare. Acum e vară, la toamnă e criză după care când vremurile sunt bune nu are nimeni chef să discute nimic.
Încheiem o primăvară lungă de măsuri și politici importante unde a existat dialog, dar nu consultare. Da, Guvernul este deschis la dialog, dar nu ne ascultă. Plafonarea la gaz și la electricitate, combaterea speculei, moratoriul bancar și ajutorul pentru combustibili sunt o serie prea lungă (și nu completă) de măsuri adoptate în ultimul moment în care observațiile și opiniile companiilor au fost aproape complet ignorate și au rezultat niște politici publice cu multe probleme pe care o să le decontăm în timp. Modificările la Codul Fiscal sunt doar finalul acestui sprint. Întrebarea pentru guvernanți este simplă: dacă tot există deschidere și ne ascultăm, de ce nu sunt luate în considerare argumentele?
Op-ed: Radu Burnete este director executiv Concordia. Opiniile sale nu reprezintă poziția redacției