ANAF a rambursat TVA în cuantum de 2,78 miliarde lei, în luna iunie

anaf, fisc, sediu anaf, sigla anaf Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Agenția Națională de Administrare Fiscală a rambursat în luna iunie 2,78 miliarde lei, cu un miliard de lei mai mult decât în iunie 2021, dar și peste media lunară din anul 2022 (de 1,82 miliarde lei), anunță instituția, într-un comunicat.

Cumulat, în primele șase luni ale anului curent, s-a restituit TVA către mediul economic de 12,46 miliarde lei (echivalentul a cca 2,5 miliarde de euro), valoare superioară celei din perioada similară a anului 2021.

Agenția Națională de Administrare Fiscală are în vedere soluționarea deconturilor în ordine cronologică, iar rambursarea TVA va continua în ritm accelerat, astfel încât să se asigure respectarea termenului legal de 45 de zile pentru efectuarea analizelor de risc și a rambursărilor efective, transmite instituția.

Pentru situațiile în care vor fi posibile compensări totale sau parțiale cu alte obligații fiscale declarate, dar neachitate, deconturile de TVA cu opțiune de rambursare vor fi soluționate imediat după emiterea deciziei de restituire, conchide ANAF.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: