Schimbare majoră pe piața RCA: Asiguratul poate să îşi încaseze banii de la firma la care și-a făcut polița obligatorie auto

accident-Letcani-sursa-ISU-e1601355659133

Şoferii îşi vor putea deconta daunele de la firma de asigurări unde au încheiat propria poliţă RCA în perioada următoare. Modificarea legislativă va fi făcută printr-o ordonanță de urgență, a anunțat Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), într-un interviu acordat Agerpres. Modificarea va pune presiune pe firmele de asigurări care plătesc cu mare întârziere acum polițele RCA.

El a arătat că această procedură, numită decontare directă, exista şi până acum, dar era opţională, însă, odată cu schimbarea legislaţiei, acest lucru va deveni obligatoriu pentru întreaga piaţă. Astfel, şoferii îşi vor putea deconta imediat dauna, iar companiile de asigurări vor rezolva mai departe problema între ele.

Tot pentru a pune presiune pe aceste firme cae fac dumping și vând RCA la prețuri extrem de mici, ASF le va obliga să vină cu lichiditate în plus, pentru a demonstra că pot susţine un portofoliu mare de clienţi.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Fragmentele relevante din interviu Agerpres:

Nicu Marcu: Am acţionat pe mai multe paliere. Unul dintre ele: este clar că trebuie să tratezi cu celeritate petiţiile care vin spre autoritate, dar în acelaşi timp ne interesează cauza. Pentru cauză am acţionat pe mai multe paliere. Unul dintre ele este urgentarea aprobării legislaţiei cu privire la decontarea directă. Şi în sensul acesta ştim foarte bine că este în Parlament de o bună perioadă de timp o lege care reglementează acest lucru, dar încă n-a fost aprobată, încă e la comisii, de mult timp. Şi în discuţia mea cu fostul ministru al Finanţelor, actualul premier, am agreat să-i dăm drumul şi pe procedura executivă. Să înceapă o avizare şi o aprobare prin Ordonanţă de Urgenţă. Ce ar putea să rezolve acest lucru, această Ordonanţă de Urgenţă? Decontarea directă înseamnă că asiguratul poate să îşi încaseze banii de la firma la care s-a asigurat.

AGERPRES: În prezent nu se aplică?
Nicu Marcu: Se aplică, dar este opţional. Există opţiunea asta.

AGERPRES: Şi în caz de accident ce se va întâmpla?
Nicu Marcu: Firma care v-a asigurat trebuie să vă deconteze dauna.

AGERPRES: Ce aduce nou Ordonanţa?
Nicu Marcu: Ordonanţa spune clar că decontarea daunelor se va face clar de firma unde v-aţi asigurat. Şi atunci s-a închis. Şi firmele de asigurări se vor deconta între ele. Deci nu o să mai fie chestiunea ca dumneavoastră care aveţi o daună de la un alt şofer de autovehicul să luaţi asigurarea respectivului şi aşa mai departe. Consumatorul va fi, să zicem, mulţumit, în sensul că îşi decontează imediat dauna şi companiile de asigurări se decontează între ele.

AGERPRES: Nu se mai încheie acea constatare amiabilă?
Nicu Marcu: Astea sunt nişte proceduri care urmează. Pe noi ce ne interesează e că decontarea daunei se face de către compania la care m-am asigurat. Şi atunci fiecare asigurat ştie că îşi ia asigurarea la companiile la care crede el ca e mai bine pentru el.

AGERPRES: Toate poliţele RCA vor fi aşa?
Nicu Marcu: Exact.

AGERPRES: De când se va întâmpla asta?
Nicu Marcu: Probabil într-un timp relativ scurt, zic eu. În continuare o să luăm legătura cu cei de la Guvern ca să parcurgă circuitul cât mai repede. Cu cât mai repede se aprobă această Ordonanţă de Urgenţă, cu atât mai repede se rezolvă situaţia în piaţă. Pentru că nu putem să reducem toate cele 3 pieţe pe care noi le reglementăm şi le supraveghem numai la un singur produs din zona asigurărilor, acest produs care e un produs social: RCA. Chestiunea este că toate disensiunile în piaţa asigurărilor s-au redus la acest produs şi lucrul acesta nu este în regulă.

Nicu Marcu: O altă chestiune pe care am făcut-o este aceea că, aşa cum ştiţi, concentrarea pe piaţa asigurărilor la acest produs este foarte mare, datorită sau din cauza a două companii, care au un procent de peste 70% din piaţă, şi atunci autoritatea, noi, am studiat şi am gândit să modificăm o normă prin care să le impunem companiilor ca atunci când depăşesc o anumită cotă de piaţă să vină să se capitalizeze, adică să aibă lichidităţi. Da, vrei să ajungi la o anumită cotă de piaţă, vii cu lichidităţi ca să fii în stare să-ţi plăteşti daunele.

Pentru că la o companie de asigurări datoria ei nu se reflectă numai în datoria ei către cel care a produs dauna, către asigurat. Au datorii între companii, au datorii pentru Cartea Verde, au datorii pentru poliţe care asigură garanţii. Sunt mai multe datorii, sau debite pe care le are o companie pe partea de asigurări. Şi în sensul acesta am aprobat această normă, care va intra în vigoare, trebuie să se conformeze piaţa până la sfârşitul lunii martie şi în acest sens obligăm companiile de asigurări care vor să aibă o piaţă mare să se capitalizeze, să vină cu lichidităţi, să nu existe riscul să nu poată să plătească.

AGERPRES: Peste ce cotă, peste cât la sută vor trebui să facă asta?
Nicu Marcu: Nu aş putea să vă spun. Este un calcul tehnic şi în funcţie de anumite cote ei trebuie să vină proporţional cu capitalul pe care trebuie să-l aducă în companie ca să poată să deţină cota respectivă.

AGERPRES: Şi dacă nu, ce se întâmplă?
Nicu Marcu: Am considerat noi că una dintre cauzele pentru care nu plătesc către cei care sunt beneficiari daunele poate să fie şi lipsa de lichidităţi şi atunci am spus: dacă vreţi să aveţi cota de piaţă la nivelul ăsta trebuie să vă capitalizaţi şi soluţia este, în funcţie de cota de piaţă, să aduceţi bani să aveţi lichidităţi în companie. (Foto: ISU)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: