Mașini electrice: România are doar 0,4% din toate punctele de încărcare din UE/ Jumătate din toate punctele de încărcare sunt concentrate în doar două țări

statii incarcare, masini electrice Sursa foto: OMV

O țară cu o suprafață considerabilă precum România – de circa șase ori mai mare decât Țările de Jos – are doar 0,4% din toate punctele de încărcare pentru mașinile electrice ale Uniunii Europene, arată o analiză realizată de Asociația Producătorilor de Automobile Europeni (ACEA).

În parcul auto național din România erau înmatriculate, la finalul anului trecut, 13.310 vehicule electrice, dintre care 12.433 de autoturisme, 309 motociclete, 301 autovehicule transport mărfuri, 10 mopede şi 3 vehicule pentru scopuri speciale. Spre comparație, numărul total de autoturisme înmatriculate în țara noastră era de 7.611.039.

Potrivit analizei ACEA, jumătate din toate punctele de încărcare pentru mașinile electrice din Uniunea Europeană sunt concentrate în doar două țări – Olanda (90.000 de încărcătoare) și Germania (60.000 de încărcătoare). Aceste două țări reprezintă mai puțin de 10% din întreaga suprafață a UE. Cealaltă jumătate dintre încărcătoarele sunt împrăștiate în restul de 25 de țări, acoperind 90% din suprafața regiunii.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Diferența dintre țările din partea de sus și de jos a clasamentului este masivă. Țările de Jos – țara cu cea mai mare infrastructură – are de aproape 1.600 de ori mai multe puncte de încărcare decât țara cu cea mai mică infrastructură (Cipru, cu doar 57 de puncte de încărcare). Numai olandezii au tot atâtea încărcătoare cât 23 de state membre la un loc.

Când vine vorba de distribuția infrastructurii, există o divizare clară între țările din Europa Centrală și de Est, pe de o parte, și țările din Europa de Vest, pe de altă parte.

Și deși a existat o creștere puternică a numărului de puncte de încărcare în UE în ultimii cinci ani (+180%), numărul total (307.000) este cu mult sub ceea ce este necesar.

Pentru a atinge obiectivele de CO2, vânzările de vehicule electrice vor trebui să crească masiv în toate țările UE. Un studiu recent arată că până în 2030 ar fi necesare până la 6,8 milioane de puncte de încărcare publice pentru a atinge reducerea de 55% a emisiilor de carbon propusă pentru mașini – ceea ce înseamnă că trebuie să vedem o creștere de peste 22 de ori în mai puțin de 10 ani.

Regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi (AFIR) – propus de Comisia Europeană anul trecut – este menit să ajute la rezolvarea situației. Cu toate acestea, nivelul său de ambiție este complet insuficient, spune ACEA.

„În timp ce unele țări avansează în ceea ce privește lansarea infrastructurii, majoritatea sunt în urmă”, a declarat directorul general ACEA, Eric-Mark Huitema. „Disparitățile puternice demonstrează necesitatea unor ținte AFIR puternice, care să fie armonizate în toate statele membre ale UE.” „Îndemnăm factorii de decizie să consolideze AFIR, astfel încât să poată atinge scopul de a construi o rețea europeană densă de stații de încărcare, care se întinde de la nord la sud și de la est la vest”, arată ACEA.

Top 5: Țări cu CELE MAI MULTE încărcătoare

Țările de Jos (90.284)
Germania (59.410)
Franța (37.128)
Suedia (25.197)
Italia (23.543)

Top 5: Țări cu CELE MAI puțin încărcătoare

Cipru (57)
Malta (98)
Lituania (207)
Estonia (385)
Letonia (420)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: