ANAF strânge informații despre contribuabili și de pe Facebook

anaf, calculator anaf, spv Sursa foto: ANAF/Facebook

Fiscul va folosi informații și de pe Facebook atunci când va verifica averile contribuabililor, a declarat vineri președintele ANAF Lucian Heiuș, care a anunțat controale la persoane fizice, începând cu 1 iulie, vorbind despre „șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează”.

„Avem peste tot exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând și care în viața lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au, constați că ele sunt aproape inexistente”, a declarat Heiuș.

El a spus că Fiscul se va concentra pe aceste zone în controalele pe care le demarează de la 1 iulie, pentru a verifică dacă averile acumulate sunt în concordanță cu veniturile obținute.

Președintele ANAF a precizat că inspectorii fiscali vor verifica inclusiv informații publicate pe Facebook de contribuabili.

„O să vă surprindă ceea ce vă spun. Și astăzi sunt multe situații în care, atunci când inițiem atragerea răspunderii unei persoane pe alte spețe, iei informații de peste tot. Inclusiv de pe Facebook poți să afli pe unde a umblat, ce a făcut, să-i faci niște estimări”, a afirmat șeful ANAF.

El a dat exemplul unui astfel de caz când inspectorii au verificat informațiile de pe contul de Facebook ale unui contribuabil și Fiscul a câștigat în instanță procesul cu această persoană.

„Vă dau un exemplu care s-a câștigat chiar în instanță: o persoană care era condamnată penal și care trebuia să plătească o anumită sumă de bani bineînțeles că își mutase o parte din proprietăți pe numele mamei, mamă care avea un alt nume. Dar uitându-se colegii mei la un moment dat pe Facebook-ul persoanei respective au constatat că îi spunea „la mulți ani, mamă” unei doamne în vârstă care avea alt nume decât avea el. Au verificat oamenii și au constata că persoana respectivă își mutase două apartamente și niște terenuri pe numele mamei, s-a făcut atragerea răspunderii și s-a câștigat în instanță. Iar informația a fost luată de pe Facebook. Este normal să iei informații de peste tot”, a detaliat Heiuș.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. pfffff, si eu nici nu am cont pe facebook…. pai se poate asa ceva? unde sa pun si eu poze cu pisici si cu flori ca sa vada anaful ce venituri am?

    o mizerie marca anaf, o sa se duca la stoarfele alea care apar zilnic pe la televizor si o sa descopere cu stupoare ca nu au nimic pe numele lor, ca masinile sunt ale domnilor generosi, ca si apartamentele si casele. si oricum, nu am auzit pana acum sa taie chitanta pentru dragoste in gura sau in fund, cum fac astea.

  2. Badalaii, Prodancele, Firoaicele, Brigittele, Dragusencele, Gorghiile neamului sunt toată ziulica in prin plan laudandu-se cu vacanțele, ceasurile de sute de mii de euro, toalele, gentoaiele de fitze, vacantele, proprietatile și alte asemenea. Așteptam sa ne spuneti dacă descindeti si la ăștia sau doar la câțiva fraieri fără pile. Iar ati inceput să mulgeti firmele mici si mijlocii cu tot felul de amenzi pentru mici prostioare care se pot rezolva si cu avertismente. Cică iar e plan de amenzi, minimum 4000 de control, nu contează pentru ce.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.