Întâlnire de urgență a Băncii Centrale Europene după ce bursele globale au înregistrat pierderi constante

euro-bani-Pixabay Foto: Pixabay

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, care stabilește rata de dobândă pentru moneda euro, are miercuri dimineață o reuniune neprogramată pentru a discuta despre recentele evoluții de pe bursele globale și din piețele financiare, transmite Reuters, care citează un purtător de cuvânt.

Randamentele obligațiunilor au crescut brusc de când BCE a promis o serie de majorări de dobândă joia trecută, iar diferența dintre randamentele Germaniei și cele ale națiunilor sudice mai îndatorate, în special Italia, a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.
“Consiliul guvernatorilor va avea miercuri o reuniune ad-hoc pentru a discuta condițiile actuale de pe piață”, a declarat un purtător de cuvânt al BCE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Randamentele germane pe zece ani, un punct de referință zona euro, au atins miercuri 1,77%, cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2014, în timp ce omologii lor italieni au fost cu 240 de puncte de bază mai mari, cea mai mare diferență de la începutul anului 2020.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Euro a urcat cu aproximativ o jumătate de procent, până la 1,0475 față de dolar, în prima parte a zilei de miercuri, după anunțul BCE.
Marți, Isabel Schnabel, membră a boardului BCE și șefă a operațiunilor de piață ale băncii, a declarat că BCE monitorizează “îndeaproape” situația și este pregătită să utilizeze atât instrumentele existente, cât și cele noi, dacă va constata că reevaluarea pieței a fost “dezordonată”.