CNAIR semnează primul contract de execuție pentru Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28 km)/ Cum a ajuns Autostrada Ploiești – Pașcani în PNRR

Ploiești -Buzău

Contractul pentru execuția lotului 2 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău va fi semnat marți, la Buzău, cu asocierea româno-bulgară CONI-TRACE. Este primul contract care se semnează pentru unul dintre cele 13 loturi ale Autostrăzii A7 Ploiești – Pașcani, cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din UE finanțat prin PNRR.

Autostrada A7 Ploiești – Pașcani a fost inclusă în PNRR după ce fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a insistat pe lângă oficialii Comisiei Europene explicând că DN 2 București – Bacău – Suceava este cea mai periculoasă șosea din țară, iar pentru a răspunde cerințelor de mediu (componenta verde) șoseaua de mare viteză va avea stații de încărcare pentru mașini electrice și perdele forestiere. (36 stații de încărcare/184 prize și peste 500 ha perdele forestiere)

Semnarea contractului pentru lotul de mijloc Mizil – Pietroasele cu o lungime de 28 de kilometri vine la un an de la lansarea licitației, după cum Economedia a explicat aici. Durata de execuție pentru Lotul 2 Mizil – Pietroasele este de 20 de luni, pe traseu sunt 20 de poduri, iar valoarea contractului este de 1,2 miliarde lei.

Lotul 1 Dumbrava – Mizil (21 km)

Constructor Asocierea Pizzarotti – Retter (aproape 1,5 miliarde lei)

„Marți, semnăm primul contract, probabil până la finalul săptămânii viitoare sau la începutul celeilalte săptămâni se semnează al doilea contract. Suntem în perioada în care Compania de Drumuri a desemnat câștigătorii, iar constructorii trebuie să aducă actele conform legii pentru semnare“, a explicat Grindeanu, vineri, la Timișoara.

Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28 km)

Asocierea româno-bulgară CONI-TRACE (1,2 miliarde lei)

Se semnează astăzi.

Lotul 3 Pietroasele – Buzău (14 km) 

CNAIR reevaluează ofertele

Este cel mai întârziat lot, de o lună și jumătate în procedură de reevaluare după decizia CNSC. Tronsonul a fost câștigat de Selina, dar Nurol a făcut contestație și a câștigat. Rămâne de văzut cât de mult va conta în analiza Comisiei de Evaluare a CNAIR certificatul negativ primit de Selina după rezilierea lotului Biharia – Chiribiș de pe Autostrada Transilvania. ,,Pe tronsonul 3, evaluarea CNAIR a fost acționată în instanță (CAB), a fost termen acum, în 31 mai, s-a dat termen de încă o săptămână, termene scurte, ceea ce mă face optimist că va fi decizia foarte rapid. Indiferent de decizie, se intră pe un făgaș care va duce rapid la semnare.”

Din cele patru secțiuni ale Autostrăzii A7 Ploiești – Pașcani sunt lansate în licitație doar primele două, Ploiești – Buzău, respectiv Buzău – Focșani. Pentru secțiunea Bacău – Pașcani, licitația ar putea fi lansată în aproximativ o lună, dar pentru cel mai întârziat tronson, Focșani – Bacău, estimarea este pentru sfârșitul verii. Ministrul Sorin Grindeanu a cerut CNAIR să semneze contractele pentru toate cele 13 loturi până la sfârșitul anului, evident o misiune imposibilă.

Constructorul CONI, la primul contract pentru o autostradă

Liderul Asocierii, constructorul CONI, este la primul contract pentru o autostradă în România. CONI SRL este o firmă înregistrată în Prahova „abonată“ la contracte de lucrări publice cu autoritățile locale, mai ales în mandatul baronului Mircea Cosma. Pagina oficială a companiei menționează în portofoliu doar lucrări minore de modernizări, reparații și întreținere de străzi, nicidecum un proiect de anvergura unui lot de autostradă de 28,3 km și 20 de poduri și pasaje.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Așa e, CONI nu are portofoliu, doar lucrări minore primite prin atribuiri dubioase pe linie de partid. Are în schimb experiență cu birocrația românească. În schimb, Trace are experiență bună, a făcut lucrări în Bulgaria, inclusiv pe centura Sofiei pe care o admirăm cu toții acum. Per total, partenerii de consorțiu par a se completa bine reciproc. E un lot pe care sunt premise bune.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.