România va renunța la cărbune până în anul 2030. Câtă energie mai producem acum din cărbune, cu ce capacități și calendarul închiderii minelor și a grupurilor energetice

carbune Sursă foto: Unsplash

Ministerul Energiei a elaborat un plan prin care România va elimina cărbunele din sistemul energetic național până în anul 2030, măsură la care ne-am angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În prezent, cărbunele reprezintă o sursă importantă de producere a energiei electrice în România, acoperind în medie între 17,35%, în anul 2020 și 19,66%, la nivelul datei de 31 martie 2022, din producţia totală de energie electrică la nivel naţional, potrivit datelor privind „Starea sistemului energetic naţional în timp real”, postate pe site-ul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. – CNTEE Transelectrica S.A.

Principalii producători de energie electrică și termică pe baza de cărbune sunt:

  • Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., principalul producător de energie din România pe bază de lignit indigen, cota sa medie de piață fiind de circa 24%. Până în prezent, Complexul Energetic Oltenia a contribuit semnificativ la asigurarea securității energetice naționale, în principal în momentele extreme de secetă prelungită sau în perioadele de iarnă cu temperaturi scăzute, perioade în care aportul centralelor pe cărbune în structura producției, la nivel național, a crescut până la aproape 35%. Totodată, Complexul Energetic Oltenia asigură agentul termic pentru încălzirea centralizată și apa caldă menajeră a municipiului Craiova, aproximativ 300.000 de locuitori;
  • Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., în insolvență, având ca obiect de activitate producerea, furnizarea şi comercializarea energiei electrice pe bază de huilă, prin Sucursala Electrocentrale Paroşeni, care desfăşoară activităţi cu profil energetic;
  • Societatea CET Govora S.A., care are ca activități producerea și furnizarea de energie electrică pe bază de lignit, producerea, transportul și distribuția de energie termică, precum și exploatarea lignitului la exploatările miniere din jud. Vâlcea – carierele Alunu și Berbești.
  • Societatea Termo-Service Iași, societate subordonată Consiliului Local Iași, din cadrul Primăriei Iași, cu obiect de activitate producerea energiei electrice și producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice. Energia electrică și termică în cogenerare este produsă pe bază de huilă achiziționată din import.

România a renunțat deja, până în prezent, la o parte din producția de energie pe bază de cărbune. Până la data de 31 decembrie 2021 au fost scoși din funcțiune, definitiv și ireversibil, 1.695 MW, respectiv: grupul energetic Turceni 3 cu o putere instalată de 330 MW, grupul energetic Ișalnița 8 cu o putere instalată de 315 MW, ambele aparținând Complexului Energetic Oltenia, precum și cele 5 grupuri energetice de 210 MW ale CTE Mintia – Deva, urmare aprobării date de Adunarea Creditorilor debitorului Societății Complexul Energetic Hunedoara SA.

Acum Guvernul a elaborat planul pentru a renunța definitiv la producția de energie cu ajutorul cărbunelui, până în 2030, așa cum și-a asumat prin PNRR.

„Prin proiectul de act normativ se stabilește ca încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă să se realizeze până la data de 31 decembrie 2030, prin retragerea din exploatare și închiderea definitivă și ireversibilă a capacității energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă, de 4.920 MW”, arată proiectul de ordonanță de urgență publicat în dezbatere publică.

Conform PNRR, România trebuie să adopte până la data de 30 iunie 2022 Legea privind decarbonizarea sectorului energetic, prin care se creează cadrul legal necesar măsurilor și acțiunilor care trebuie întreprinse pentru realizarea întregului proces și care cuprinde:

  • Calendarul de închidere definitivă și ireversibilă a grupurilor energetice pe bază de lignit și huilă;
  • Calendarul de închidere definitivă și ireversibilă a carierelor de lignit și minelor de huilă;
  • Măsuri de sprijin pentru închiderea definitivă și ireversibilă a capacităților de producere a energiei electrice pe bază de lignit și huilă;
  • Măsuri de sprijin pentru închiderea definitivă și ireversibilă a carierelor de lignit și minelor de huilă;
  • Măsuri pentru atenuarea consecințelor sociale ale închiderii definitive și ireversibile a capacităților de producere a energiei electrice pe bază de lignit și huilă și a carierelor și minelor aferente;
  • Surse de finanțare a măsurilor de ajutor de stat;
  • Măsuri pentru coordonarea și implementarea procesului de decarbonizare;
  • Sancțiuni;
  • Criză energetică.

Calendarul închiderii

2022

Diminuarea puterii electrice nominale a capacităților producătoare de energie electrică pe bază de lignit și huilă se realizeză anul acesta, conform prevederilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin retragerea definitivă și ireversibilă din exploatare a 660 MW, pe bază de lignit și anume:

  • Grupul energetic Rovinari 3 – 330 MW;
  • Grupul energetic Turceni 7 – 330 MW;

2025

Anul 2025 reprezintă o nouă etapă, prevăzută în PNRR, în ceea ce privește închiderea definitivă și ireversibilă a capacității energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă, prin oprirea definitivă și ireversibilă a următoarelor grupuri ce însumează 1.425 MW:

  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Rovinari 6 – 330 MW;
  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Turceni 4 – 330 MW;
  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Ișalnița 7 – 315 MW;
  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Govora 3 – 50 MW;
  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Govora 4 – 50 MW;
  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Craiova II 1 – 150 MW;
  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Craiova II 2 – 150 MW;
  • Termo-Service Iași II, pe bază de huilă – 50 MW.

2030

Închiderea definitivă a ultimelor grupuri energetice pe bază de lignit și huilă, rămase după anul 2025, însumând o capacitate totală de 1.140 MW, se realizează până la 31 decembrie 2030, astfel:

  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Rovinari 4 – 330 MW – 31.12.2030;
  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Rovinari 5 – 330 MW – 31.12.2030;
  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Turceni 5 – 330 MW – 31.12.2029;
  • Grupul energetic, pe bază de huilă, Paroșeni 4 – 150 MW – 31.12.2030.

Închiderea definitivă și ireversibilă a carierelor de lignit și a exploatărilor miniere de huilă se va face corelat cu închiderea definitivă și ireversibilă a capacităților de producere a energiei electrice. Astfel, conform Planului de Restructurare al CEO, în perioada 2023 – 2025 unele capacități energetice, respectiv:

  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Turceni 4 în perioada 2023 – 2025,
  • Grupul energetic, pe bază de lignit, Ișalnița 7 în perioada 2024 – 2025,

Grupul energetic, pe bază de lignit, Rovinari 4 în anul 2025, vor reprezenta rezervă tehnică, astfel încât carierele de lignit

  • Pinoasa,
  • Tismana,
  • Jilț Nord,
  • Roșiuța,
  • care asigură cantitățile de lignit pentru aceste capacități energetice, vor avea un nivel de producție scăzut, cantitatea de lignit exploatată fiind direct corelată cu perioadele și durata de funcționare a grupurilor energetice.

Oprirea unor grupuri energetice la Rovinari, Turceni și Ișalnița conduce la încetarea definitivă și ireversibilă a activității de extracție a lignitului la carierele miniere:

  • Husnicioara și Lupoaia la 31 decembrie 2022,
  • Jilț Sud la 31 decembrie 2023,
  • Tismana la 31 decembrie 2024.

La data de 31 decembrie 2029, va înceta activitatea de extracție a lignitul la cariera Roșiuța, iar la carierele Roșia și Pinoasa încetarea activității va avea loc la data de 31 decembrie 2030, aceste cariere furnizând cărbunele pentru grupurile energetice Rovinari 4, Rovinari 5 și Turceni 4, grupuri ce vor asigura rezerva tehnică pentru perioada 2026 – 2030 Carierele de exploatare a lignitului Alunu și Berbești, care deservesc CET Govora, își vor înceta definitiv și ireversibil activitatea de exploatare în anul 2025.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: