Dogecoin continuă ascensiunea fulgerătoare, analiștii avertizează că „balenele” pot exploda bula la orice moment

Dogecoin Wikimedia - https://github.com/dogecoin/dogecoin/blob/master/share/pixmaps/bitcoin256.png, MIT

Dogecoin era marți una dintre puținele criptomonede care evoluau în creștere, cu un avans de aproape 16% față de ieri și de peste 440% în ultimele 7 zile, în condițiile în care Bitcoin pierdea 4,10% și, respectiv, 9.90%, potrivit investing.com.

Această evoluție contradictorie i-a permis să urce pe locul 4 al celor mai importante criptomonede, înainte de a cădea din noi pe locul 5.

Dogecoin afișează o creștere de peste 7.000 % de la începutul anului.

Criptomoneda afișează astfel o capitalizare de peste 50 de miliarde de dolari, depășind companii prestigioase precum ING, Barclays sau Credit Agricole.

Criptomoneda a fost inspirată de meme-ul “Doge” al rasei de câini Shiba Inu și a fost creată, ca o  glumă, în 2013 de inginerii software Billy Markus și Jackson Palmer ca o alternativă mai rapidă dar și amuzantă față de bitcoin.

Cu toate acestea, mai mulți analiști și traderi specializați în criptomonede au început să lanseze semnale de alarmă față de DOGE, în condițiile în care cei mai mari deținători de astfel de criptomonede, denumiți „balene”, controlează majoritatea ofertei.

Potrivit informațiilor disponibile, peste 65 % dintre criptomonede sunt repartizate în doar 98 de portofolii în întreaga lume. Cel mai mare portofoliu ar deține doar el 28 % dintre toate monedele dogecoin. Primele 5 portofolii controlează 40% din piață.

“Escrocheria este simplă: păstrezi Dogecoins până când există suficientă tracțiune pe piață și apoi vinzi și încasezi tot – devii instantaneu miliardar”, a declarat Akand Sitra de la platforma de gestionare a riscurilor legate de criptomonede TRM Labs.

“Bula Dogecoin va exploda până la finalul anului”, crede Sitra.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: