Norme noi pentru protecția consumatorilor, în noile piețe digitale, intră în vigoare în UE

cumparaturi online card foto pexels-anna-shvets

Directiva privind o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii Europene în materie de protecţie a consumatorilor şi modernizarea acestor norme intră în vigoare sâmbătă, 28 mai, potrivit unui anunț al Executivului comunitar, citat de Agerpres.

Adoptate în noiembrie 2019, normele actualizează instrumentele disponibile pentru a aborda provocările cu care se confruntă pieţele digitale. Acestea le vor oferi atât consumatorilor, cât şi autorităţilor competente instrumente mai puternice pentru a-şi exercita drepturile, cum ar fi impunerea unor sancţiuni mai severe sau a unor măsuri reparatorii împotriva prejudiciilor.

“Noile norme demonstrează încă o dată importanţa pe care Europa o acordă garanţiilor efective pentru consumatori. Acestea vor garanta protecţia consumatorilor faţă de practicile neloiale online, aşa cum se întâmplă şi offline, făcând ca normele de protecţie a consumatorilor să fie adecvate pentru era digitală”, a declarat vicepreşedinta pentru Valori şi Transparenţă, Vera Jourova.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit comisarului pentru Justiţie, Didier Reynders, consumatorii europeni au dreptul la cele mai înalte standarde de protecţie, iar aceste norme noi respectă întocmai acest angajament. “De exemplu, atunci când se caută un produs online, platformele trebuie acum să furnizeze informaţii transparente cu privire la modul în care sunt clasificate ofertele. Acest lucru este necesar pentru a se evita practicile comerciale înşelătoare. Accesul la căile de atac individuale, precum şi sancţiunile pentru încălcările transfrontaliere vor fi, de asemenea, consolidate. Toate acestea vor asigura despăgubirea echitabilă a victimelor şi o adevărată descurajare a făptaşilor”, a adăugat Didier Reynders.

În contextul unei lumi digitale în continuă evoluţie, Comisia continuă să depună eforturi pentru a se asigura că legislaţia este potrivită pentru viitor şi că le oferă aceeaşi protecţie consumatorilor atât online, cât şi offline.

Părţile interesate pot formula observaţii cu privire la verificarea adecvării legislaţiei UE în materie de protecţie a consumatorilor referitoare la echitatea digitală până la 14 iunie.