Aeroportul Băneasa preia curse de la Otopeni: primele zboruri charter și de linie, programate la vară

Aeroportul Băneasa CNAB Sursa Compania Aeroporturi Bucureşti

Aeroportul Băneasa se redeschide pentru curse charter și de linie peste câteva săptămâni și va prelua câteva dintre zborurile programate la Otopeni, a anunțat joi directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, George Dorobanțu.

În acest moment, traficul aerian de la Otopeni este la 82% față de aceeași perioadă din 2019, anul de referință înainte de pandemie, iar pentru lunile de vară se așteaptă revenirea la valorile din vara anului 2019 și chiar depășirea numărului de pasageri de atunci.

Statisticile arată un trend ascendent care înseamnă încasări pentru CNAB, dar disconfort pentru pasageri. Revenirea traficului aerian înseamnă aglomerație și timp mare de procesare. Pentru „până la final de aprilie-jumătatea lunii mai suntem la aprox. 18% sub 2019. Putem spune că suntem pe la 3,2 milioane pasageri comparativ cu 4 milioane de pasageri, dar ne așteptăm ca pe perioada verii, inclusiv septembrie să avem o perioadă foarte încărcată, să atingem și chiar să depășim în anumite zile prognozele din 2019, de aceea mutăm unele curse pe Aeroportul Băneasa. Operaționalizarea Aeroportului Băneasa este una dintre prioritățile pe care le avem. În câteva săptămâni o să avem primele zboruri comerciale de acolo, avem discuții cu companii specializate în zboruri charter să înceapă operarea verii din Băneasa să putem să eliberăm anumite sloturi, anumite perioade pe care le avem în Otopeni. Discutăm și cu operatori mai mici, curse regulate care vor să opereze cu avioane mai mici, de tip ATR, specific de business care vor să opereze curse către alte locații din România sau țări apropiate”, a explicat Dorobanțu.

Fiind un aeroport urban, zborurile pot fi programate exclusiv în intervalul 06.00 – 22.00, din cauza restricțiilor de zbor. Pe Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu nu mai sunt curse comerciale din 2012, iar în 2019, cu ocazia pregătirilor pentru Euro 2020, Campionatul European de Fotbal (amânat pentru vara 2021), s-a semnat contractul pentru lucrări de consolidare și modernizare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: