11 companii din patru ţări s-au interesat de cumpărarea Termocentralei Mintia / Licitația începe de la 91,23 milioane euro

Termocentrala Mintia Sursa foto: Prefectura Hunedoara / Facebook

Un număr de 11 companii din patru ţări şi-au manifestat interesul pentru cumpărarea Termocentralei Mintia, producătorul de electricitate urmând să fie scos la vânzare, prin licitaţie publică, pe data de 15 iulie, la un preţ de 91,23 milioane euro, informează Agerpres.

“Noi avem potenţiali cumpărători, cu care am semnat acorduri de confidenţialitate. Sunt vreo 11 companii româneşti şi din străinătate (Coreea, Iordania, Canada, n.red.). Evident că-i vom invita pe toţi şi le vom aduce la cunoştinţă data licitaţiei. Aşteptăm şi alte oferte de la alte companii”, a declarat marţi, pentru Agerpres, administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvenţă SPRL.

Solicitanţii vor trebui să depună o garanţie de 10 milioane de euro. Diferenţa de preţ trebuie achitată în 120 de zile de la adjudecarea licitaţiei.

Pe de altă parte, viitorul proprietar al termocentralei are obligaţia de a construi o nouă capacitate energetică de 800 MWh în bandă, pe gaz metan şi energie regenerabilă, până la sfârşitul anului 2026.

“Noi am prevăzut, la cererea Ministerului Energiei, ca obligaţie din partea investitorului, de a pune în loc, de a construi o nouă centrală energetică pe gaz metan şi energie regenerabilă. Asta este deosebirea, că nu este ca într-un faliment sau într-o vânzare obişnuită în insolvenţă – unde se caută un cumpărător, aici intenţia noastră şi a statului este de găsi un investitor”, a precizat administratorul judiciar.

Termocentrala Mintia va fi scoasă la vânzare, în bloc, pe data de 15 iulie, licitaţia publică urmând să plece de la un preţ de 91,23 milioane euro, exclusiv TVA, a anunţat, luni, Instituţia Prefectului Hunedoara.

În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitaţia se va relua în data de 29 iulie 2022, apoi în 12 august 2022 şi ulterior în 26 august 2022, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie.

Termocentrala Mintia a fost oprită în martie 2021 din cauză că nu mai avea cărbune, iar personalul a fost disponibilizat. Termocentrala face parte din CEH şi deţine terenuri în suprafaţă de 329,8 ha, construcţii, bunuri mobile şi echipamentele aferente.

Sursa foto: Prefectura Hunedoara / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.