14% dintre români şi-au schimbat deja locul de muncă în a doua jumătate a anului trecut, arată studiul Randstad România Employer Brand 2022, citat de News.ro. De asemenea, 30% dintre români îşi caută un loc de muncă prin intermediul social media.
Mai puţin de jumătate dintre angajaţi spun că se simt încurajaţi să evolueze la locul de muncă, un aspect care merită luat în considerare de către companii, având în vedere că reprezintă un element aflat pe lista scurtă de priorităţi profesionale ale românilor, mai ales ale celor care fac parte din categoria numită white collar / gulere albe (63%, comparativ cu 52%, în cazul lucrătorilor blue-collar / gulere albastre).
Principalele 5 criterii în alegerea angajatorilor sunt, în ordinea preferinţelor: pachetul salarial (ca şi anul trecut), atmosfera plăcută la locul de muncă, siguranţa locului de muncă, evoluţia în carieră şi echilibrul viaţă profesională – viaţă personală. Acestea sunt similare în rândul angajaţilor români faţă de cei din restul Europei, însă au o pondere procentuală mai mare în cazul celor dintâi. Pachetul salarial atrăgător creşte în importanţă în rândul celor cu vârsta peste 35 de ani (76%) şi educaţie peste medie (77%).
”Este de remarcat că lucrurile stau diferit în cazul aşteptărilor faţă de locul de muncă prezent, unde siguranţa a fost cel mai des menţionată de către angajaţi, mai ales de cei din categoria de vârstă 25-34 de ani. Urmează reputaţia şi sănătatea financiară, în vreme ce pachetul salarial atrăgător este unul dintre aspectele cel mai puţin apreciate, alături de contribuţia la comunitate şi posibilitatea de a lucra la distanţă”, arată studiul.
De asemenea, odată angajaţi într-o companie, românii îşi schimbă percepţia şi faţă de evoluţia în carieră, care ajunge pe locul 7 în clasamentul lucrurilor pe care le apreciază la angajatorul lor.
Topul celor mai apreciaţi angajatori din România, conform Studiului Randstad România Employer Brand, este condus în acest an de compania Microsoft, intrată în clasamentul primilor 10, după ce anul trecut nu a fost prezentă în acesta. HP îşi menţine poziţia pe locul al II-lea, pentru al treilea an consecutiv, urmată de o altă companie nou intrată în top (faţă de cel din 2021), Adobe.
În clasamentul pe industrii, pe primul loc se află Microsoft (IT / tehnologie), HP (servicii), Nokia Networks (telecom), KARL HEINZ DIETRICH (logistică), Zentiva (farma producţie şi distribuţie), Philips (producţie), Ford România (auto), British American Tobacco Trading (FMCG), Ing Bank N.V., Amsterdam (finanţe), Omv Petrom (petrol şi gaze), eMAG (retail).
Industriile cele mai atrăgătoare pentru forţa de muncă din România sunt IT, servicii şi telecom, iar cele care se bucură de cea mai mare vizibilitate sunt telecom, industria financiară şi retail.
14% dintre români şi-au schimbat locul de muncă în a doua jumătate a anului trecut, procent puţin mai ridicat faţă de 2020 (11%). 3 din 10 (29%) intenţionează să facă acest lucru în primele luni ale lui 2022, în procent puţin mai mare faţă de anul anterior (24%). 46% din cei care se tem că îşi vor pierde locul de muncă şi-au propus şi ei să se angajeze în altă parte, în prima jumătate a acestui an (procent considerabil mai mare faţă de cel din 2021, de 30%).
Munca la distanţă a scăzut de la 47%, în 2021, la 30% în 2022. Pentru 33% din forţa de muncă din ţara noastră, lucrul de acasă fie nu este permis, fie nu este posibil, prin natura activităţii, ceea ce reprezintă un procent similar cu media europeană (32%). Acest lucru este valabil în mod special în cazul românilor cu studii medii. În general, în alte ţări din Europa, un procent mai mare de angajaţi lucrează (parţial) la distanţă faţă de cei din ţara noastră (38% vs. 30%).
Peste jumătate din românii care în prezent îşi desfăşoară activitatea exclusiv la distanţă se aşteaptă ca această situaţie să se menţină şi în viitor. Este un procent considerabil mai mare faţă de alte pieţe, unde media este de 1 din 3 angajaţi.
În România, Studiul Randstad Employer Brand 2022 a fost realizat în luna ianuarie a acestui an, prin intermediul metodologiei internaţionale dezvoltate la nivelul Grupului Randstad, care constă în derularea de interviuri online. La acesta au participat 4.700 de respondenţi cu vârstă cuprinsă între 18 – 64 ani, incluzând studenţi, angajaţi, freelanceri şi şomeri. Au fost evaluaţi cei mai mari angajatori din România, ca număr de angajaţi, cunoscuţi de minimum 10% din populaţie.
Studiul Randstad Employer Brand este o cercetare independentă care analizează brandul de angajator, la nivel mondial, spun autorii. Cercetarea centralizează opinia a 163.000 de respondenţi din 31 de pieţe, care reprezintă peste 70% din economia globală. Aceasta este realizată cu sprijinul companiei de cercetare de piaţă Kantar, partenerul internaţional Randstad în acest proiect.