Autostrada Ploiești – Buzău: Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire și pentru loturile 2 și 3/ Se pregătește semnarea contractului de execuție pentru lotul „de mijloc” Mizil – Pietroasele

Ploiești -Buzău

Ministerul Transporturilor a emis Autorizațiile de Construire și pentru loturile 2 și 3 ale Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, toate cele trei secțiuni dintre Dumbrava și Buzău având acum avizele necesare pentru începerea lucrărilor, nu însă și contracte de execuție semnate.

Pentru primul lot, Dumbrava – Mizil (21 km), Autorizația de Construire este eliberată încă de la jumătatea lunii aprilie, dar semnarea contractului este întârziată de o contestație depusă în ultima zi. În schimb, pentru lotul „de mijloc”, Mizil – Pietroasele (28 km), atribuirea ar trebui să fie o formalitate după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins contestația Strabag.

„Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru Autostrada Ploiești -Buzău, lotul 2, km. 21- km. 49, Etapa I. Lucrările se vor executa pe coridorul de expropriere pe raza localităților : Râfov, Dumbrava, Drăgănești, Albești – Paleologu, Tomșani, Colceag, Baba Ana, din județul Prahova, Săhăteni, Ulmeni, Movila Banului, Stâlpu, Buzău, Țintești, din județul Buzău. Lucrări de drum : lucrări de artă, lucrări la poduri (20 poduri), noduri rutiere (intersecție cu DJ 100 C la Baba Ana și intersecție cu DJ 203 C la Ulmeni). Valoarea lucrărilor autorizate 1.271.449.533 lei. Durata de execuție 20 de luni”, arată autorizația de construire.

Pentru primul lot, Dumbrava – Mizil (câștigat de Pizzarotti), pe 28 aprilie s-a depus o contestație la CNSC, în timp ce pe lotul 3 Pietroasele – Buzău, CNSC a admis parțial două contestații și a dispus reevaluarea ofertelor.

Tronsonul Ploiești – Buzău

1. Lotul 1 – Dumbrava – Mizil – 21 km
18.04.2022 a fost desemnat câștigător firma italiană Impresa Pizarotti.
28. 04.2022 au fost depuse două contestații
Urmează analiza contestațiilor de către CNSC cu emiterea deciziei în maxim 45 zile.
2. Lotul 2 – Mizil – Pietroasele – 28,35 km
15.03.2022 a fost desemnat câștigător un operator româno-bulgar Coni+Traci Grup
3. Lotul 3 – Pietroasele – Buzău – 14 km
7.03.2022 a fost desemnat câștigător Drum Asfalt + Trameco
17.03.2022 au fost depuse trei contestații, din care două au fost admise de către CNSC în parte (s-a cerut reevaluarea grupului de firme declarat câștigător), iar ofertantul respins a mers mai departe la Curtea de Apel” a transmis Cătălin Urtoi, Consilier al Ministrului Sorin Grindeanu.
Pentru următoarea secțiune în licitație, Buzău – Foșcani, termenul-limită pentru depunerea ofertelor a fost prelungit până pe 10 mai, după ce constructorii au depus peste 600 de clarificări. În iunie se estimează lansarea licitației pentru secțiunile Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Şpaga grea face Autostrada sa stea!😪

    Se nasc cioturi!

    Nu va fi gata pana in 2030!
    Santierele se vor deschide dupa 01.01.2025!
    La inaugurea cioturilor, cand va fi, nu vor mai participa actualii conducatori de partid si de stat!
    😍

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.